Costache Conachi
Nastere: 14 octombrie 1777, Țiganești, Galați
Deces: 1849, Țiganești
Costache Conachi a fost un scriitor roman. Descendent dintr-o familie boiereasca fanariota, a ocupat inalte funcții dregatorești in Moldova.[1]p.160 Daca paharnicul Sion scrie ca neamul Konaki este de origine greceasca, "dar preste 160 ani venit și incuscrit cu mai multe din familiile cele mari", Paul Paltanea a adus documente "care impun concluzia ca familia Conachi coboara dintr-un neam de razeși din satul Știboreni, județul Vaslui, cu urice din vremea lui Ștefanița Voda (20 aprilie 1517-14 ianuarie 1527) sau chiar a lui Ștefan cel Mare. Linia feminina a neamului este tot razeșeasca".[2]p.13 A fost educat de catre un refugiat francez. A studiat ingineria, limbile clasice, greaca moderna, turca și franceza.
Personalitate originala, temperament viu, intelect cultivat, C. Conachi marcheaza intre primii nostri poeti o prezenta interesanta. Cu vivacitatea simtirii si cu patosul expresiei poetice, el a fost unul din "madrigalistii" intirziati ai Europei, marcati de influenta petrarchizanta care a dainuit mult si s-a raspindit pe arii incredibile in tot continentul, amestecata cu elemente de lirica populara mai ales in centru si in sud-est.
A inceput activitatea prin efectuarea de lucrari pentru hotarnicie la proprietațile de terenuri; a continuat pana la tarziu, la retragerea din cauza varstei și a problemelor de sanatate.
Respectand in treacat conventia preromantica a veacului, Conachi tinde sa se lase inlantuit de sonoritatile conventionale, alegorice, la moda atunci, brodand versuri cuminti, lipsite de lascivitatea care-l va inscrie printre primii nostri moderni. "Cine-i Amorul?", se intreaba el intr-un lung text, ce abia catre final anunta poetul erotic care nici azi nu are cum sa ne lase indiferenti: "Doua firi are-ntr-o fire, si de om si ingereasca:/ Una-i dragostea curata, cealalta ii trupeasca,/ Cu una la simtamanturi se pleaca si se inchina,/ Doreste cele de lipsa, in despartire suspina,/ Cu ceealalta potoale si impaca imbulzirea/ Ce aduce la om pofta care i-a daruit firea". Cuminte, prea cuminte se arata inca cinstita fata boiereasca, versificand sec, conformist, pe marginea unei indelung teoretizate dihotomii a amorului, care poate fi, nu-i asa? (pai nu e!), curat, imaculat chiar si marsav, trupesc. Paradoxal, desi faptele-i il aratau altfel, in scris Conachi ramane deocamdata adeptul iubirii spiritualizate, punand sufletul deasupra trupului. Conventiile epocii, deh!
Opera
Opera sa nu a fost prețuita de nimeni pina la George Calinescu, Ibraileanu și Iorga batindu-și joc de poeziile lui, pe care le citau ca exemple de dulcegarii penibile. Circulind ca populare pina au fost publicate in volum, versurile il dezvaluie ca pe un adevarat poet, superior Vacareștilor. Dotat cu simțul limbii, tinguirea sa lirica e plina de o solemnitate filosofica care-l face precursor al lui Eminescu. Poet foarte delicat, evoca adesea ochii iubitei care "Navalesc cuprinși de gene/ Sageteaza din sprincene"; ochii devin ființe care se cearta și se dezmiarda, in jurul carora se creeaza scenarii glumețe, din care nu lipsesc rapirile, sagețile, otravirile etc.
Citeste si:
|
|
