Dupa ce-am pierdut o maica, pe care n-am cunoscut,
Rapind-o cumplita moarte indata ce m-a nascut!
Zic ca-n bratele sale in care eram lipit,
La sanul acel de viata unde sedeam adormit,
Si rasuflam in odihna rasuflul ei cu suspin,
In vreme ce ca-ntr-un leagan ma tinea ascuns la san,
Vazandu-se ca-i aproape de cumplitul ei sfarsit,
Zicea cu un glas de jale, de suspinuri nadusit:
"Ah, fiule prea iubite, cat esti de nenorocit
Ca n-am viata-ndelungata, ca sa fii nedezlipit
Din bratele maicii tale in care esti adormit,
Caci ceasul nasterii talc cu moartea mea s-a unit!
Cine stie, cine-a creste rodul pantecului meu? Ah cerule! Daruieste-mi viata care acum o pierd eu! Dar de vreme ce se naste in ceasul acest cumplit,
Si el ca mine-a sa fie in lume nenorocit!" Acestea zicand, la urma la sanul ci m-a cuprins, Si strangandu-ma in brate cu plans ochii a inchis O ceas de nenorocire! O ceas cumplit si amar! Moarte! Ce mi-ai dat mic acel otravit pahar? M-as fi ingropat alaturia-ntr-un mormant, Si oasele amandurora s-ar fi facut un pamant.
|