Cind sa se fi adunat
Lacrimile ce-am varsat Din ceasul ce tc-am iubit, Ai vedea curgind pirau
Pe ticalos pieptul meu Ce patimeste cumplit. Suspinuri de-asi numara, De cite ori ai ofta ?
Numai la tine gindind, - Ai vedea un foc aprins
Ce se hraneste cu plins Si se-ntarita oftind. Numai inimioara ta
Nu se poate-ndupleca,
Sa ma mingaie macar, Dupa atita oftat
Cu care te-am suparat Fara sa cunosc vrun har. Rasplatire vei lua
La neindurarea ta
intr-un ceas de mii de ori, Atunci cind te-oi judeca Chiar dupa inima ta :
Caci ai vrut sa ma omori.
Acest foc, ce dinadins
In suflet tu mi-ai aprins,
Nu se va mai potoli
De-acum pina ce-oi muri ! Inima mea s-au primit
Din ceasul ce te-au iubit, Ca sa rabde orice rau
I-a fi scris, pe peptul tau, Avind lucru hotarit
A-ti robi pina-n sfirsit.
La obrazul ce fireste
Ceriu cu stele-nchipueste Urmeaza sa se robeasca
Orice fire omeneasca ; Caci ochii ce sageteaza
Ca luceferii cu raze, Sub doue arce-nghinate
Inimile tin legate ; Aerul ce abureste
Dintr-un sin ce isvoreste Nuri, blindeta si dulceata -
Mortilor inca da viata ; Dar evghenia ce are
Ca un ifos de-ndurare, Robind placul si simtirea,
Pleaca toata omenirea A priimi cu bucurie
Jcrtfa-n veci la ea sa fie.
Cu a fetei tale raza
Soarele s-asamaneaza, Atuncea cind se pogoara
La asfintitul de sara, Seninand cu mangiiere
La a tuturor vedere. A ochilor tai ivala,
Cu blindeta ce ne-nsala Navalind, cuprinsi de gene,
Sageteaza din sprincene. Duhul tau, ce legiueste
Pravili ce lumea priimeste, Robeste cu biruinta A simtirilor fiinta.
|