Cu tine sub stele tarzii.
Intr-o gradina, la capatul lumii
Asa se spune prin poezii.
De fapt, era scuarul din colt, precum stii,
nu departe de capatul lumii.
Sedeam la rascruci de alei,
privindu-ne fara cuvinte.
Noi - si vazduhul. Ti-aduci aminte?
Dar cine poate pune temei
pe-o marturisire fara cuvinte
Sedeam in picioare, solemn, parca jurasem pe noapte, pe Juna, si-acum trebuia sa ne faca semn
paznicul bancii de lemn, teiul cu crengile albe de luna.
O, cum se roteau nesfarsit, pamantul si marea de stele sihastre! Si-n mijloc privirile noastre, ca un jeratec neadormit, intre tarana si stele sihastre.
Si-un maces inflorise ciudat,
pe luna plina, la sfarsit de noiembrie.
Mai mult, n-a fost Mai mult - voi fi uitat.
Nici nu se poate, adevarat,
sa-nflorcasca macesul, la sfarsit de noiembre!
|