Undeva, catre nord, intr-o zona incerta, este insula Dikson, pe un meridian paralel cu uitarea, chiar sub steaua polara.
Roca neagra sub neaua de-o paloare mortala scanteind melancolic, ochi de sloiuri albastre in care-a-mpietrit marea de miazanoapte.
Drumul ei, insemnat intr-un vechi pergament
in forma de inima,
nu-l stie nici vantul, imensa corabie
cu ancora franta.
Numai pasari nocturne fulgera cateodata cu glasuri nostalgice, umbre de cantec zvarlind pe furis intre luna si valuri, .
pe care zadarnic pribegesc pana-n zori ca o flacara oarba,
poate, totusi, mijeste o speranta de drum spre insula Dikson!
|