In pantecul femeii cum doarme dus Cuvantul ! el a cazut acolo de unde ? drept din cer ? dar nimeni nu raspunde ; afara bate vantul si-un diavol schiop calare pe calul lui de fier
sontac-sontac, alearga spre alba odalisca
surazatoare, goala, lungita intr-un colt ; vai ! cat de inocenta-i ! nu stie ea ce risca ! amusinindu-i coapsa cu magarescul bot,
el scoate fum si flacari pe narile paroase, miroase a pucioasa in racoros eden si aerul se-
ncinge ; pleoape de matase clipesc, incep sa vada ; ci demonul obscen,
cu cal cu tot si coarne, stridenta fierarie, ce-au tulburat si raul si verdele copac cu pasari
cantatoare, minune ! - nu se stie pe unde o fi sters-o : injur nu-i nici un drac !
si deschizandu-si negri ca doua lacuri ochii de-a binelea trezita din cel mai dulce somn isi
pune trupul pudic sub paza unei rochii caci vede cum alaturi de ea un tanar domn
cu par de aur moale adoarme-ncet, cand vantul un mars funebru canta la nunta cea de lut
din pantecul femeii eliberand cuvantul care s-a-ntors la ceruri mahnit de ce-a vazut
de-atunci poeti cu lira si ingeri cred ca de va mai reveni silaba divina printre noi, la pantecul
tau iarasi va trage ! ave eva ! ossana ! slava tie ! doar tu, din bieti strigoi,
din serpi si duhuri rele, din monstri, lighioane bestecaind prin smarcuri, cazuti din paradis,
ne vindeci aste trupuri ingrate si sarmane si zei atotputernici ne faci din nou. FINIS !
|