Am auzit, da, risul curat al unui copil nenascut venind din noaptea pamintului aducind pace si liniste spre disperarea agentilor neantului care din umbra ne cenzureaza lumina, risul unui copil nenascut - o gradina cu mere de aur in iarna bolnavului.
Si mi-am amintit de propria mea copilarie, prima, in pintecul maicii mele pe care am iubit-o atit de mult, ingenunchiat acolo, ca-ntr-o biserica. Prima copilarie si cea mai frumoasa acolo am trait-o, noua luni dezmierdat cu cele mai alese cuvinte, adorat ca un rege in fiecare clipa din zi si din noapte acolo ingenunchiat, aparat de intunericul din afara, in cea mai desavirsita rugaciune. Cu adevarat fericit, nedorindu-mi iesirea, liber sa-mi imaginez lumea dupa masura inimii, rugindu-ma doar pentru lumina maicii mele.
Atunci am fost cu adevarat impreuna, cum doua fiinte niciodata nu vor mai fi. Dupa indelungi mingiieri imi descria chipuri de frunze, ^sunetul vintului si pentru fiecare lucru in parte gasea o soapta, un cintec, o aura. Cunosteam totul despre speranta si-amurguri.
Astazi ii inteleg pe-acei mihniti incurabili care niciodata n-au vrut sa se nasca. ii inteleg. Sint unul din ei. Am plins inainte de nastere.
|