Cum vine toamna, mama, mi-e sufletul ciudat Precum un roi de fluturi atins de destramare Si ma gandesc la tine sub ceru-ntunecat Ca la o sora dusa intr-un oras prea mare
Si-astept venind din ceata un innoptat postas Cu-o veste de Ia tine (doar doua-trei cuvinte) Dar el poate demult e mort in vreun oras Pe care nici o harta nu pare-a-l tine minte
Fuior aprins de raze eram in mana ta -M-ai invelit cu carne si carnea mult ma doare Si nimeni nu mai stie ca tine alina Sperand sa vii auzu-i crucificat pe zare
Si ma cuprinde noaptea si nu mai pot sa scriu Aud cum dezerteaza toti samburii din mere Poate veghezi asupra-mi desi e prea tarziu Poate astepti cuminte o noua inviere
Spre-a fi mai norocosi as vrea-ntr-un fel
Sa dai fiintei mele de la-nceput lumina
Si eu sa vand de-a valma tramvaiele pe-un miel
Nascut in zori de zi pe o colina
Cum vine toamna, mama, mi-e sufletul ciudat Dau vulpile navala-n biserica pustie Si uit ca nu se poate-ntr-un veac prea vinovat Din moarte sa te scot prin Poezie
Eram candva fuiorul de raze-mparatesc Acum tu-mi esti copilul pierdut in ceata, mama Si ochii tai deasupra pe ceruri infloresc inlacrimati in doua branduse*» mari de toamna
|