Muntele interior al iluziei
Zilnic urcam și coboram
muntele interior al iluziei.
Hoinarim din speranța in speranța
pe poteci doar de noi știute
haituind ca pe un vanat prețios
un adevar interzis.
Urcand viața ne ofera surprize,
oboseala ne amorțește simțurile
și din hațișuri ne sfașie adesea
un animal cu colți ireal de ascuțiți.
Dar ungem ranile cu alifia uitarii
și iar țintim cu ochii-n varf de munte.
Zilnic urcam și coboram
muntele interior al iluziei.
Ce daca vom fi tatuați cu cicatrici?,
de pe varful acestui munte
priveliștea e unica.
|