O inima am sa dau,
O dragoste am sa caut
O lume am sa cutreier
O clipa am sa sarut
O viata am sa traiesc,
Spre un inger, al meu drum sa-l croiesc
O suflare am de muritor,
Spre a invata, eu sunt prea mare doritor
Un suflet am,
Si nu il dau,
Oricui
Intre mine si tine,
Scumpa fiinta, multe ne tine
Intre tine si mine,
Sper ca multe sa fie
Un etern gest am sa cuvant,
Pentru care o eternitate imi trebuie, sa il caut;
Doua cuvinte,
Trudesc izbanda
Cauta o usita,
O oricat de mica portita
Spre a evada,
Si a-si da
A lor ultima cuvantare,
De foarte mare amploare
Doua cuvinte mici,
Si-anume, ghici.
Sunt simple,
Doua firave
Un orisicare TE
Si un etern IUBESC
Intruchipeaza-n roata,
Acea mare fapta
Pentru care sunt dispus,
A-mi da a mea inima si suflet
etern, oricand.
Am cautat raul mare
Ce-si are izvorul in cale, sus
Pe pamanturi vechi, decojite si uscate,
De-un soare fara apus
Si-au fost sa fie
O lume-n flori de mar,
Cu veci osande
Tresarind printre culori de dor
Merg si merg pe picior de om,
Pe acele nesfarsite coline
Indreptate, atintite spre acel somn
Adormit si obosit,
Al umbrei zid am regasit
Si-am facut popas domol, de neclintit
Si se pare ca apune,
Acel urias de foc
Si simt cum frigul imi strapunge, dorinta viselor ascunse
Noaptea vine, pune stapanire,
Pe tot ce-i osandit pieririi
Si parca-n necunoscutul ei abrupt, tinde a duce o scanteie de iubire
Totul e pustiu, e vid, e ger,
Nici o voce, nici un glas, numai un ecou
Ce rasuna-n putere, e clipa de cosmar
Pe-al cerului matase,
Dormiteaza focuri albe
Acele frumoase perle
Rasar un foc din propriu joc,
Ce intens aprinde
Al paiatelor de papuris in loc
Si-adorm pe-o parte,
Cu gandul la toate
Erou ca intr-o carte
Erou un om, sau erou un zeu,
Ambele nu sunt nici pe departe
Nici palat, nici marete fapte, sunt doar intr-o cusca leu
Sunt prizonier in timp si spatiu,
Caut disperat, un cat de simplu ostas
Cu care sa-mi pot impartasi o epistola, sa fiu.
.Om ce-si cauta si gaseste,
Destinul sau atat de apasator
Si nu ce sunt acum si aici, o viata, ce destinul si-l cerseste
A doua zi a venit, soarele a rasarit,
Ma bucur a-l vedea, sincer nu stiu cat de mult il voi suporta
M-am ridicat, m-am pregatit, a fugi de cel zarit
Zece ore, zece ceasuri, zece clipe de abis,
A trebui sa suport in agonie, un tartar de foc
Caldura molipsitoare de lumini, e nici un fel de vis
Si unde-o putea fi oare,
Cel ce linisteste in a sa inecare
Uscaciunea pamanturilor usoare?
Mai inainte, cu doua ceasuri,
Am cazut lat pe duna de nisip
La umbra acelor cactusi pitici
Nu pot, nu-mi simt suflarea,
Sunt secat de seva vie
Si-mi astept grabit stransoarea
Cad prada inconstientului, ma separ de cel real,
Aud doar un zgomot lin
Sa fie el oare chin, sau sa fie rece val?
Imi ridic privirea,
Imi apuc vointa cu ale mele maini
Si-mi blestem gandirea, ca probabil imi inseala vederea
Da, ce se vede..,
Sa fie oare
Merit a fi fericit in mine?
Inaintez si simt,
Proaspata racoare
Al unui rai din mal venit
Ma ascund si nu mai fug,
De ceea ce-am fugit odata
M-adapostesc la umbra acelui inalt de verde lung
Sorb cu buzele uscate,
Mierea vietii de desert
Si dormitez gustand arome de fructe coapte.
(Poezie proprie/ nu apartine autorului Dante ci este a mea, celui ce are acest pseudonim, multumesc, pt.sugestii intrati pe messenger:fateofdead sua E mail : [email protected]).
|