In orasul nostru putrezit in ceata Unde toata ziua cinta catirinci, Au murit cinci oameni intr-o dimineata Si i-au dus la groapa, morti, pe citesicinci.
Dupa-aceea altii s-au pornit sa moara, Care mai de care, cite doi pe ceas. Din locuitorii vii odinioara Nu se stie bine citi au mai ramas.
Dar asa se-ntimpla regulat cind ploua, Moare ici o baba, dincolo un domn. Ceilalti il ingroapa pe la ceasul doua, Ca sa nu-l trezeasca linistea din somn.
Merge-ncet cortegiul funerar prin ploaie, Nimenea nu-l roaga sa mai stea un pic. Si pe strada lunga trec trasuri, tramvaie, -Rudele, spasite, calca dupa dric.
Ceilalti, pe de laturi, toti isi vad de treaba, Unul la catedra, altul la proces.
Rareori din treacat se opreste-o baba, Si pe urma pleaca dupa interes.
Doar in deal, departe, la Eternitate, S-a pornit un clopot ca sa-i indispuna Bate-a deznadejde si-a pustietate, I-auzi cum mai bate, I-auzi cum mai suna
Ca un glas de moarte singur in furtuna,
Suna lung sa spuna zarii-ndepartate
C-a uitat, pesemne, ce-a avut sa-i spuna
I-auzi cum mai suna, I-auzi cum mai bate
Dar nu se opreste nimeni sa-l auda, Si la noapte, tirgul, inca populat, O sa-si duca-n spate atmosfera uda, Ca si cum nimica nu s-ar fi-ntimplat!
Ca si cum nimica nu s-ar fi-ntimplat
|