Eu am stiut ca versul mi-i banal Si-acelasi : trist, si monoton, si vechi ; Dar viata mi-l tot suna in urechi, Acelasi : simplu si universal.
Ca niste minutare pe-un cadran, Ne invirtim pe-acelasi loc inchis, Ne desteptam si iar cadem in vis Cu anotimpurile unui an.
Eu am stiut ca versul mi-i sarac Ca un tic-tac de ceas cu sonerie intr-o odaie goala si pustie ; Ca-i monoton, asa, ca un tic-tac.
Dar suna-n mine ca intr-un castel De cine stie cind, si-i parca ieri, Si primavara asta e la fel Cu nu stiu cite alte primaveri.
.
Ferestrele acelorasi vecini Ca-n orice an iar s-or deschide-n soare. Pe urma, stiu, vor atirna covoare
Si vor grebla ei singuri prin gradini.
Cu-aceleasi gesturi parca ancestrale Vor scutura prin casa si vor scoate, Afara-n soare, scaune-mbracate Si niste plante artificiale.
Copacii numai au imbatrinit De cind repeta tragic si banal Decorul cunoscut si natural Si-nmuguresc frumos si fericit.
Copacii numai au imbatrinit
Va fi iar cerul limpede si crud. Cascada de lumina orbitoare Va cobori pe tarini si ogoare, Sa germineze iar pamintul ud.
Si-n dimineata celor dintii fluturi In sufletele noastre demodate Vor creste iarasi cu naivitate Dorinti ascunse dupa noi tinuturi.
Si vom purta nostalgici ochi in soare, Ca-nlantuite pasari calatoare.
Duminica iar vor cinta agale Aceleasi caterinci spre panorama Pe unde-s barci, panoptic si o drama. Aceleasi valsuri triste si banale.
Aceeasi goarna de inmormintare Va rasuna strident si monoton Cu-acelasi ritm si cu acelasi ton Ca-n orice alte primaveri cu soare, Si mortul insusi o sa mi se para Ca este cel din alta primavara.
De-aceea cintul mi se tot repeta Ca ritmu-acela tragic de trompeta Si-ncepe iarasi de la inceput Cu un motiv atit de cunoscut.
De-aceea trec pe subt batrini castani Si nu stiu-n care primavara sint, C-aici sint toate-aceleasi pe pamint, Si eu traiesc de mii si mii de ani.
|