Parc-am ramas eu sangur pe pamant, In cer, ca-ntr-o clopotnita uitata E-un clopot greu care-a uitat sa bata Cu funia purtata-n nori de vant
Cum inainte nu mai este vreme, in urma mea, din nu stiu care veac, Prin noaptea cu aripi de liliac incepe nu stiu cine sa ma cheme.
Si pasii mei rasuna dupa mine Ca niste bulgari care nu m-ajung, Rasuna tot in jur asa prelung, Tot golu-n care nimeni nu mai vine.
incepe a umbla singuratatea, in jurul meu ca o multime mare, Prin bezna cad furnici ce vor sa care In musuroaie mari, pustietatea.
Se naruie-ntunericul din nou, Si-n noaptea-n care-s singura fiinta, Pamantu-mpovarat de suferinta, Culcandu-se-ngenunche ca un bou.
|