Vantul dezghetat de soare curge ca o apa, Intinzand un ses deasupra dealurilor inverzite. Toate zarile in ele abia pot sa mai incapa; Soarele lumineaza mut si tragic case albe, varuite.
In ograda-n care coltul ierbii iesa rar, Fluturand camasa alba cu tighel, Omul bate niste cuie intr-un car. Si bat cuie toate dealurile dupa el.
In gradina ard mocnit si sanger frunzele de an, Atarnand pe garduri lungi cununi de fum, Iar pe urmele de care ce-au dus sacii plini de lan O gaina alba a-nceput sa scurrne-n drum.
Cand si cand s-aud si pana-aici, Prin linistea ca un ecou din sat, Rar, pocnete de bici De la baieti ce umbla la arat.
Pe coasta dreapta cu verdeata cruda Tot creste-n urma plugului ce scurma O brazda neagra, proaspata si uda, Si-un cocostarc, parodiind un om, in urma.
Merg plugurile-ncet si nu se mai ajung, Doi boi ca niste nourasi inainteaza, Si-un cocos plictisit a-nceput sa cante lung Fiindca e demult amiaza.
|