Odaie de otel Singuratate,
In care tot rasuna
Prelung si in surdina
Cu o cutie mare in care-a fost adusa
Pe versuri, o pianina.
Toti oamenii au adormit demult Si-i liniste ca intr-un sat. Eu nu stiu pentru ce ascult, Ca nimenea nu m-a chemat.
Vecinul a-ncuiat pustiu Si intuneric deodata In odaita lui patrata. Si e tirziu
Adorm, si ceasul singur bate Cind sufletele au iesit din noi Si ne-au lasat in paturi, goi,
Ca niste stirvuri nengropate.
Oare cine m-a chemat ? Oare cine te-a strigat ?
Vorbele au stafii ca si noi
Fiindca nimeni n-a vorbit
Si-am auzit ca un cuvint al nimanui
Spunindu-mi cum imi spui
Cind sintem amindoi
Vorbele au stafii si strigoi
|