Razboiul crincen, batalia cruda-
Lacrimi amare si mindrie surda.
Un om e mai presus de lume,
Iar lumea acestei reguli se supune.
Soldatul, petrecind secunda de sfirsit,
Neputincios, ranit si umilit
Rosteste foarte-ncet, cu dor:
"Iubit-o, iarta-ma, ca mor."
Si fratii-mpusca, impusca si se cearta,
Iar inima-nauntru clocoteste fiarta.
Ei au uitat cuvintele maicutei, au uitat,
Ca mama sa imparta si sa ierte i-a-nvatat.
Ei scriu cu singe: "Noi vrem pace!"
Scriu pe pamint, pe trupul ce alaturi zace
In timp ce striga: "Liniste dorim,
Cirmuitorii sa traiasca, cum si noi traim.
De atunci trecut-au ani destui,
Dar nu se pare nimanui
Ca-ntocmai scriem pin' acum?
Vrem pace, s-o obtinem, cum?
Am fost, raminem oameni si vom fi,
Luptam si vom lupta tot zi de zi.
Nu vom avea eterna pace
Decit in rai, de acum incoace.
|