In Elseneur e pace de mult si nu s-aude Decat un joc de apa cum linistea o taie. In parcul vechi sub ramuri aleile sunt ude, Si aerul e dulce si clar ca dupa ploaie.
Un miros trist de roze ce mor pe crengi uitate Patrunde pretutindeni, parc-ar voi sa spuie Ca se petrece-o taina in vechile palate, Dar taina ce-o pastreaza n-o spune nimanuie.
Chemat de-a lor mireasma, Hamlet in neagra-i manta Coboara intre ele, vrand una sa-si culeaga, - Ce alba si frumoasa e blonda lui amanta - Si bratul lui tresare, simtind cat ii de draga.
O roza, ah, o roza cat de usor se frange. Dar cand sa franga roza, invoaltele-i petale, Lucind o clipa-n umbra ca niste stropi de sange, Cazura deodata pe mainile lui pale.
Si tot mai mari, mai dese, pornira ca sa cada Dar el fugea si-n goana, cu poala lungei mante Si-adapostea de sange stralucitoarea spada, Gandind ce-o sa raspunda nebunei lui amante.
|