Miresme dulci plutesc in aer sub bolti umbrite de liane, Si-i liniste-n gradina toata si pace ca-ntr-o sahastrie In care-ar ti murit viata invinsa de melancolie. Din trandafiri, ici-colo, pica petale albe, diafane,
S-un glas de grier nu s-aude macar sa-nalte imnul vietii, Sa rupa linistea tasuta in jurul celor ce-au sa moara ; Isi face cuib uitarea trista si pacea creste funerara Pe unde pasul nu mai calca si nu mai cinta cintaretii.
Cu visuri, cu gindiri frumoase, cu fantazia mea, cu viata, Invins de-o mila nesfarsita as vrea sa-npoporez natura ; Dar bratele imi cad trudite si muta imi ramine gura, Simtind nelamurit in mine ca numai linistea-i mareata.
Un cint, cit de duios, acuma n-ar fi el oare-o pingarire,
Cind e atita armonie in nentrerupta, sfinta pace ? Gradina e-o poema dulrp si, vezi tu, vintul care tace E ca o mina, adormita pe coarda rupt-a unei lire.
Somn bun s-odihnitor, natura, somn bun : cintarilor vietii Azi pretuiesc tacerea mortii - veni-va altul poate-odata Ca prin povesti sa te trezeasca spuindu-ti vorba fermecata. Eu prea sunt trist Pe cerul palid s-aprind iar zorii diminetii.
Si-n mintea mea, ca intr-un templu in care-am plins dureri
profane, Se face liniste si pace pe-ncetul ca-ntr-o sahastrie in care-ar fi murit viata invinsa de melancolie, Si unde numai trandafirii mai cern petale diafane.
|