Vroind sa uit, pe-o seara dulce lasasem sa m-adoarma crinii Si se facea ca fara voie traiam acum o viata noua : Eram si eu un crin ca dinsii, si-n dezmierdarile luminii Imi intindeam voios potirul sa prind o lacrima de roua.
Visind, traiam cu ei acuma, si-atit de alb era subt luna, Incat abia scriam o umbra cind m-alinta sagalnic vintul; Dar tihna se facuse-n mine si calda inima si buna, Ca reveneam subt alta forma, sa-mpodobesc si eu pamintul.
Cind far' de veste-o mina pala, miscindu-si umbra pe gramada. Ca subt imboldul unei forte necunoscute si fatale, S-a-ntins vrajmasa sa ma fringa - si-acuma, alb ca o zapada, Muream tihnit, de-a doua oara, in linistea odaii tale.
Muream din nou, dar cind trudita, facindu-ti bratele cununa, A fost s-adormi zimbind la mine, cu fata calma intre perne, Eu ca o pulbere de aur m-am ridicat usor subt luna, In cautarea altei forme desavirsite si eterne.
|