Venea-nflorit de alge, de foi si scoici barbare
Vuind urca pe dune enormul ocean ;
Venea ca un logodnic zvirlind margaritare
Si ramuri rupte-n treacat din codrii de margean
Cu pletele zburlite salta pe estacade, Isi anina in pripa splendidele-i dantele, Si iar le lua ca-n urma mai albe, in cascade, Sa le resfire-n soare subt geamurile mele.
Pierea apoi prin pesteri, si-acolo, ca avarii Ce-si vintura intr-una gramezile de aur, Rostogolea pietrisul adus de milenarii, Facindu-si socoteala imensului tezaur.
Se inalta pe urma si iar venea aproape,
Sa-mi plinga subt fereastra, o, jalnic ocean !
Ce-ti mai lipseste oare cind ai atitea ape,
Si-n ele-atitea perle si aur si margean ?
|