Nu bate-n tarm, nu canta, nu murmura, nu cheama,
Ci razimandu-si tainic subt cap imensa-i lira,
A adormit si-acuma incet-incet respira ;
Iar eu cu pasi de umbra pasesc pe tarm cu teama.
Pasesc incet ca noaptea in casa dragei mele, Si-atunci, ca rusinata, frumoasa uriasa La piept isi strange-n falduri bogata ei camasa Si trupul si-l ascunde subt spuma-i de dantele.
Se limpezeste-n urma, in par cercand sa-si prinda Din negrele-i adancuri podoaba ei de mane, Si-apoi, gatita astfel, de noapte-asa ramane, Iar luna se coboara pe cer ca o oglinda.
|