Alba-i piata Barberini catre miezul noptii vara, Cind se-ntoarce singuratec un poet spre casa lui. Pina-n Latiul vechi e cale - dar la Roma esti in tara Unde poti sa stai de vorba cu divinile statui
Si poetul nostru-i tinar si naiv ca toti poetii, Care cred in frumusete mai presus de toate-n lume, E naiv, si nu-si da seama ce calvar e drumul vietii Pentru cei ce vor sa-si faca un diamant din al lor nume
Ochii lor privesc si cerul isi coboara-n ei misterul, Sunete, culori si forme deopotriva el le-aduna, Si cind altii-aduna aur, el ar vrea s-adune cerul Intr-un vers, si ii ajunge ca-i bogat in luciu de luna.
Suna pasul lui, si-acuma a ajuns linga fintina
Cu tritonul care-arunca gilgiind un joc de apa, Ah, frumos mai e tritonul si dibace-a mai fost mina Maistrului ce-a fost in stare asa lucru sa conceapa !
Astfel se gindeste dinsul, si puterile-si masoara, Pe cind apa, ca un suflet chinuit de indoiala, Vrind mereu, la cer sa urce, farimata se coboara : Si deodata visatorul a ramas cu fata pala.
Sunete, culori si forme, asta-i toata viata noastra ; Dar sa aiba dinsul oare raza focului divin ? Si-acum pasul lui in umbra care s-a facut albastra Suna cadentat ca ritmul unui vers alexandrin.
|