| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Primavara de Virgil Gheorghiu E primavara iarasi si pasarile cinta Ascunse printre frunza ciresilor albiti, Un cintec de-amintire, iubirea noastra sfinta Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Andrei sau luarea nicopolului de romani
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Dimitrie Bolintineanu
|
|||
|
|
|||
| Partea intii I De ce plingi tu oaie, o, dulce Marie ? Ce abur umbreste voioasa-ti junie ? Uscatu-s-a roza ce ieri ai sadit Si-n zimbetu-ti tinar azi a inflorit ? Perdut-ai vio cruce de margaritare Sau paserea verde cu mindra cintare ? Vazut-ai vro fata c-un chip mai frumos, C-un zimbet mai tinar, c-un par mai undos ? Copila ! dai* este in lume fetita C-o fata mai dulce si mai dragulita; Cu geana mai lunga pe verzi ochisori Ce flacara-si stinge in lungi lacrimiori ? II Ca salba de aur steluta zimbeste. Ce fantasma dulce in noapte albeste Si trece subt arbori cu pasuri usori, Calcind in picioare plapindele flori ? Ati zice-o suava si blinda parere Ce-n vise de noapte apare-n tacere. E dulcea Marie ce-asteapta p-Andrei, Pe care-l iubeste ca zilele ei. Andrei se porneste, de astazi, in lume, Sa-si faca, prin arme, avere si nume, Caci poate Mariei sa fie el drag ; Dar lumea-i ciudata Andrei e sarac. Andrei se porneste, si cine nu stie Citi pleaca ia arme, sa nu mai revie ? Spre seara, noi ziua mai mult pretuim ; Cind viata ne lasa, mai mult o dorim ; Asa, o, durere ! l-a lor despartire, Nimic nu egala a fetii iubire. in seara aceea era mai frumoasa Decit totdeauna, nebuna-amoroasa, Vorbind, far5 sa stie, ce-i vine in gind. il stringe pe sinu-i rizind si plingind ; Si alba ei mina cosita-i rasfata, inclina pe buze-i suava ei fata ; Suspina pe sinu-i,-necat de oftari, 'L-ineaca,-l-imbata pe lungi sarutari. i- "Tu pleci, dragulita ? Vai ! nu ma iubesti !". - "O, dulce Marie ! ce vorba graiesti ! Frumoasa copila ! vezi, cerul o stie ! Dar tu esti, draguta, a mea bucurie ! Ah ! daca junie si viata iubesc, Iubesc, pentru tine, o, nume ceresc ! In razele d-aur ce pica din soare, Eu vaz a ta fata ; in roua pe floare, Eu vaz al tau zimbet ; in vintul cel blind Suflarea ta dulce auz eu trecind ; in cintul mierlitii, cereasca-ti cintare ; in freamatul florii, a ta sarutare ! Dar ce vei, Marie ? Vezi tu, de pornesc, Ma duc ca sa merit sa-ti zic : te iubesc !" " "Ah ! zise copila de plins inecata. Dar tu mergi la moarte ! o, tata ! o, tata ! - "La moarte, Marie ? Nu, ingerul meu ! Nu-i moartea de care ma turbur azi eu ; Caci moartea e draga cind cel ce se duce E sigur sa-l plinga o inima dulce ; E-o moarte mai cruda, o, suflet curat E viata, e viata, cind omu-i uitat !" - "O, mindrul meu dulce ! sa te indoiesti De stelele d-aur ce tu le plivesti, De privighetoarea ce cinta-n cimpie ; Dar crede, dar crede in dulcea-ti Marie !" Atunci pasarica lumina vestea. - "Ramii sanatoasa, o, inima mea !" - "Ah ! daca ursita asa risipeste Orice fericire ce-n viata-mi zimbeste, Purcede ! ii zise copila cu dor; Dar cind te-i intoarce, o, dulce amor ! in dar cauta-vei pe mindra-ti iubita, Caci vintul va geme pe piatra-i negrita ! in dar intreba-vei, o, draga Andrei, in dar intreba-vei de numele ei, Caci florile vietei or sa vestejeasca, Si ochii-ti in lacrimi or sa se topeasca !" III Porunca e data Cind dragile zori Vor pune-n cosite ghirlande de flori, Vom trece pe gheata, si vechea cetate In foc si in singe, gemind, sa v-abate. Mihai de ostire-i va fi multumit, Orcum se va-ntoarce norocul cumplit; Caci ori cetatuia ne cade in mina, Sau toata ostirea se face tarina ! Dar noaptea e lunga si gerul cumplit Sa fecem sa sune paharu-aurit ! Caci cine ne-a zice, de azi intr-o luna, De azi pina mine, de-om fi impreuna ? Durerile noastre dar sa le-mpacam Si-ntii, pentru tara, cu drag sa-nchinam ! E dulce, e dulce sa moara nestine Spre-a tarei scapare, marire si bine ! Ah, cerul aude ! Decit a peri Pe pat de matase, topiti din zi-n zi, Si viata trindava cu lacrimi a plinge, Mai bine peri-vom pe cimpul de singe, in crancene lupte sub fierul pagin, Cu armele-n mina cum moare-un roman !" In chipul acesta, la focul cel mare, Vorbeau capitanii, lovind in pahare,' E greu. Lacrimioara pe fata curgind, Se schimba-n ninsoare ; iar steaua trecind In aerul rece, voioasa si plina, ineaca cimpia de dulce lumina. E mijlocul noptei. In aeru-mbros Tacutele stele sclipesc mai voios, Asa cit s-ar crede ca-si dau o miscare Ca sa se-ncalzeasca in frigul cel mare. Ostasii la focuri spal armele lor ; Iar unii modula un cintec de dor ; Un altul adoarme si lauri viseaza, Un altul vorbeste c-un cal ce necheaza, Un altul, din fluier, sunind linga foc. Priveste alaturi alti zece ce joc. IV De ce, o, copila cu par galbeor, Cind toti bucuriei dau inima lor, Tu numai pleci capul si, in suvenire, Destepti, cu durere, o dulce gindire ? Marire, copile, tu poate visezi ? Dar stii, o, sarmane, in ce zei tu crezi ? Marirea-i lumina ; iar cei ce-o adoara Sunt fluturi de aur ce nopti o-mpresoara. Vezi colo-n lumina acei fluturei ? Per toti citi s-avinta in flacara ei ! Andrei ! Unde este a ta bucurie ? Ti-aduci tu aminte de dulcea Marie ? Ti-e draga ea inca ? in dar te feresti, Vezi tu, l-scest nume, te schimbi si rosesti ! V Blind, noaptea inchide stufoasele-i gene Pe ochii-i de aur si trece alene. In vechea cetate tot pare-adormit; Abia citeodata, neferul, trezit, Ici, colo, pe ziduri, sezind la veghere, Precurma prin glasu-i a noptii.tacere. Cu toate acestea, se fac pregatiri Sa-nfrunte in ziua ghiaurele-ostiri ; Dar mute ca moartea ce fara durere Se-ntinde cu-ncetul p-o viata ce pere. Dar pasa cetatii, d-ai sai conjurat, in somnul cel dulce era cufundat. El nu se gindeste la lupta ce vine : Mai multe mii pale lucesc linga sine ; Saizeci ani de viata razboi a urmat ; Cu al armelor geamat atit s-a dedat, Ca trebuie-a crede ca-n pace, tacere, El nu intilneste aceeasi placere.: Asa si vulturul pe piscul uscat, De tunet, de crivat, de ploi inginat, Tintind orizonul ce-n foc se-nveleste, Mai dulce se-mbata, mai lesne-aromeste. Ca vit-amoroasa p-un arbor uscat, Pe sinu-i o sclava capsoru-a plecat. Vedeti favorita, cit e de frumoasa ? Vazind-o, ati zice o floare voioasa Nascuta alaturi d-un trunchi vestejit, Ce-opreste sa vaza un soare iubit. Ea doarme tacuta, usor coperita De coama-i bogata, cazind despletita, Si de o marama de alba ratea Ce pare o pata alaturi de ea. Ea doarme Suflarea-i atit e de blinda, Ca fara parfumul oe sinu-i raspinda, Ati crede ca viata-i, ca fumul de crin, S-a stins intr-un tinar si dulce suspin. Dormi ! Ce-ti pasa tie de lupta oe vine ? inalta-se aburi de plins si suspine ! inece-se cimpul in singe-omenesc ! Ce-ti pasa, ce-ti pasa, imagin ceresc ? Asa fluturelui, cind vintul mugeste, Cind ploaia se varsa, cind norul trasneste, S-ascunde in floare, si-acolo, rapit D-amor, el adoarme voios, fericit. Dar cine-i fecioara cu peri castanii, Cu gene bogate, cu ochi verzi si vii Ce arde in lacrimi, sprincene ratunde A caror codite in paru-i s-ascunde, Pe mica-i gurita un zimbet senin S-arata si pere gonit d-un suspin ? Ah ! cine-i fecioara a carii mindrete E dulce ca visul voioasei junete ? E oare-o femeie sau inger d-amor Ce plinge pe oameni si lungul lor dor ? Oricine-i fecioara, nimic mai frumos, Nimica mai fraged, mai drag, amoros Si iarasi nimica ca mindra-i junie Nu are un fermec de melancolie ! O floare suava nascuta in zi Sa-si lase mirosul si-n sear-a peri : Un dulce imagin ce-n vise divine, Poetice, trece-necata-n suspine ! E fiica lui pasa. - Ea sade alene; O lacrima lina ii pica in gene ; Iar mina ei mica, pe frunte-i trecind, Parea ca goneste un cird dulce, blind De tinere vise Sorbita-n gindire, Prin lacrima-i lina, se-ngin-o zimbire. Pe crestetu-i, parul udat d-al ei plins in ace de aur cu gratie-i strins. O candela arde ; fuminda-i vuitoare Se varsa pe fata frumoasei fecioare. In casa s-exala un mindi-u miros De lemne d-aloes, ce arde frumos, Si intr-o catuie de aur turnata, Apururea pune a Istrului fata, Paretii odaii aci se-nvalesc In scumpe covoare pe care lucesc Cimpii roditoare, dumbravi inverzite De dafini si chitri cu roade aurite. Aproape de fata, la poalele ei, O tinara roaba cu ochi frumusei Sta ca sa mingiie frumoasa-i stapina ; Deci ia mandolina, si coarda suspina in minele sale micute-albisori, Ca vintul cel dulce ce trece pe flori. "Sarutarea se desteapta Tremurind pe buza mea ; Ea pe tine te asteapta, Unde esti, lumina mea ? Tu esti tineretea gihdurilor mele ; Anii tai intunec focul dulcei stele ; In lumina fetii-ti zorile palesc ; Ling-a ta iubire, pere-orice iubire ; Soarele e rece ling-a ta zimbire : ingerii din ceruri chiar te pizmuiesc ! Buza mea e dulce ca un foc de miere : Sinul tau albeste ca un crin in sere ; Trandafiri pe buze-mi vecinie infloresc ; Mirtul nu miroase ca a mea suflare ; Lacrimile-mi pica ca margaritare ; Lasa la picioare-ti sa le raspindesc ! Calduroase lacramioare Cura lin din geana mea ; Unde esti, al vietii-mi soare ? Unde esti, inima mea !" Asa cinta roaba, dar dulcea-i cintare Adaog-a fetii ascunsa-ntristare. - "Bulbula ! Bulbula ! Tu ai un secret ?" ii zice aceasta ce p-albul ei pept C-o buza-amoroasa ii da sarutare. "Ah ! nu te ascunde ! Aceasta schimbare, Aceste lungi lacrimi, vezi tu, te-au vindut.., Subt alba ta mina tambur-a tacut De citeva zile Tu nu iesi din casa ; Si viata ta dulce cu somnul te lasa ! Tu nu mai acoperi in dragi sarbatori Cosita ta mindra cu petre si flori ! Nimic nu-ti mai place, si-n visele tele Afiind multamire, reversi lacrimele ! O, dulce Bulbula ! de ce-mi taimriesti Durerile tale ? Nu ma mai iubesti ? Vai ! unde sint inca acele dragi zile, Cind una si alta, voioase copile, Dorintele noastre cu drag le spuneam Si una de alta nimic n-ascundeam ?" Bulbula, rapita de-o vie gmdire, N-aude nimica straina soptire ? Asculta ce zice ! "O, sufletul meu ! De ce nu sint oare o pasere eu, Sa zbor spre acela ce inima-mi cere, Sa-l vad inc-o data, sa mor de placere !" Atuncea un zimbet ferice si lin Trecu p-a sa frunte gonit d-un suspin. - "in ce loc porti gindul, frumoasa fetita ? Ce vorbe sopteste micuta-ti gurita Si nimene n-aude ? Caci orice-i sopti, Nu poate sa fie, vezi tu, Bulbuli, O ruga de noapte Ah ! teme-te foarte ! Ce zici tu, copila, te-ar duce la moarte, S-auza urechea eunucului rau ! Caci nu este crima ce-n sufletul tau Se rostogoleste ; o crima-i iertata ; Tu poti a ucide, tu poti totdodata Uri cu putere dar nu a iubi, Si amorul in sinu-ti s-a-nfipt, Bulbuli ! Dar cine-i acela ce ochii vreodata Prin valu-ti, fetica, putu sa strabata ? Chipsorul ti-e vergin de orice catat Ca gindul ce inca nu s-a exprimat Ah ! cine-i acela, fiinta cereasca ! Urmeaza el oare credinta turceasca ? E timariotul al caruia fier Luceste-n batalii ca fulgeru-n cer ? Zairaul cel june a carui albete intuneca crinul in prima-i junete ? Un bei sau un pasa, un sef, un spahiu, Si cum, pina astazi, el inca e viu ? Nu ; crima ta este de trei ori mai mare; Femeia adulta tot are scapare ; Dar tu, vai ! nimica nu e pe pamint Sa nu te-osindeasca indata-n mormint! Caci cine-o sa creaza ? O crima cumplita ! Nu ; moartea n-ajunge sa fii osindita !" VII Bulbula iubeste un june strain, Un om far' de lege, un cine crestin! Iesind la plimbare cu sclavele sale, Bulbula-ntilnise ghiauri p-a sa cale. Ca roaba, voinicii o poarta cu ei In tabara noastra la hatmanu-Andrei, Acesta, nu numai ii da libertate, Ba inca da ordin s-o duca-n cetate. D-atuncea, in lacrimi se scurg ochii ei; D-atuncea iubeste pe junele-Andrei. Ca robul oe zace in neagra-nchisoare Si lasa departe gindirea-i sa zboare La cei ce iubeste si pot a-l uita, Asa Bulbulica la el cugeta. "O, vinturi ! o, vinturi cu line-aripele ! Duceti catre dinsul suspinele mele ! Iar voi, nori ce treceti subt vesela stea, Departe, departe, duceti viata mea !" Dar vorbele fetii ramin spinzurate Pe buzele-i ca niste bobite rouate P-o mica rasura cind ploaia a stat : Caei tunul, de lupta semnalul a dat. Partea o doua I Voios aurora in aer zimbind, Punea flori de aur in paru-i d-argint. Cu razele zilei Aii se trezeste. S-uciga toti robii ghiauri, porunceste. "La arme ! la arme ! zaimi, iurucleri ! Voi, timariotii, azapi, ieniceri ! La arme ! la arme ! Iar voi, ulemale, Rugati pentru sahul si ostile sale ! 'Nainte, delii ! Sa bata, sa bata, Aici tembelicul ! Ghiaurul s-arata ! Sa arza fitilul ! Topciii la loc ! O data, de doua, a treia ori, foc !" Alarma se dete, toti zbor l-aparare; Batrinii si junii, cel slab si cel tare. Femeia cu pruncii ramine plingind ; Iar spaima, pe strade, alearga tipind. II Razboiul, strig unii, dar e barbarie ! Nu numai atita, ci chiar nebunie ; Cu toate acestea oricare razboi isi are o tinta : sau ca sa despoi, Sau sa se pastreze aceea ce are; Un mijloc s-ajungem un tel oarecare." Dar ce foloseste ca tunul e mut, Ca pala adoarme, ca flint-a tacut ? Prin alte mijloace noi tot ne slujim S-ajungem la telul ce-atita dorim Mijloace mai barbari caci ele s-arata Subt masca iubirei ce Iuda odata Lua sa insele p-al sau Dumnezeu, Si altii, in urma, luara mereu : Sa peara razboiul, caci e barbarie : Dar peara inainte acea lacomie Ce, cind nu armeaza pe oameni ca fiare, imparte veninul printr-o sarutare ! Mii ani se scurara, si aceasta-omenire Nu s-afla pe drumu-i de inaintire. Razboiul, imi place sa cred ca odata O sa inceteze ; dar cind ? cu ce plata ? Cu jertfe, cum zise un vechi ateneu, Cu jertfe, demni numai de un Dumnezeu. III Ca cele nisipuri ce in vijalii La poale de dealuri se string in pustii, Asa si romanii s-avint spre cetate ; Iar boambele rosii inuntru s-abate Si unde se lasa, ard, stric, inspaimint, Si fiece casa o schimb in mormint. Ca gemete d-oameni ce-n mari furiate Se-nec in mugirea de vinturi turbate, In vuietul crincen al bombii de foc, Orice-alta strigare se-neaca pe loc. O ploaie de gloante in vint vijiieste : Ineaca pandurii, ninsoarea roseste. Dar cine-i acela ce s-a ridicat Pe poarta cetatii, si ce a strigat ? Apare si pere ca o nalucire ! Ah ! poarta se crapa ! A noastra ostire arga acolo si afla p-Andrei Ce poarta deschide si intra cu ei. O spaima adinca alearga-n cetate ; Aci musulmanii vin toti a combate. O lupta amara mii sabii lucesc, Si locul se-neaca de singe-omenesc. Acolo batrinii, copii si neveste Cu petre si apa.arunc in fereste. Un Dan spatarul, calare trecind, in dreapta si-n stinga pe trupuri calcind, Un june turc, falnic, aci-l intilneste Si. vrind sa-l loveasca, pe cal il raneste. Viteazul raspunde, iar mindrul osman S-abate subt bratul spatarului Dan. Cadina il vede si, de la fereste, Ocheste ! Spatarul cazu far' de veste. Romanii vad glontul de unde-a venit, Turbati, la femeie mai multi s-au suit : Ca leii-n minie o sfisiu indata ; Iar casa-ntr-o clipa cazu sfaramata. in capu-unei strade sta pasa cu-ai sai O mie, din cei buni mai falnici flacai. O ceata de rosii aci se opreste ; Andrei, cu mindrie in frunte-i paseste. O agera lupta incepe-ntre ei ; Din pala taioasa se varsa seintei ; Iar singele cura si flinta trasneste, Si calul turbeaza, voinicul racneste. La pepturi se lupta, se string, se lovesc ; Cu dintii se sfisiu, cu pumni se izbesc ! Doi fii la o parte se lupt linga-un tata ; E pasa. in singe-i e pala muiata, Odin capitanul alearga spre el. Subt bratul sau cade un fiu tinerel. Batrinul sau tata geme cu turbare.." Dar oastea romana se face mai mare, ineaca tot locul Si pasa cu dor, S-avinta-nainte pe calu-i usor. Fugind armasaru-i mai colo s-abate Lovit de un glonte ce coasta-i strabate. Batrinul coboara, aci adastind Cu sabia-n mina sa moara luptind. Dar hatmanul Udrea acolo soseste j Radica baltacul, pe pasa loveste ; Acesta se-nclina, iar pin-a muri Ursita voise amar a privi Cazind linga dinsul, in prima junie, Doi fii in morminte si-o fata-n robie. indata ce cade batrinul Aii, Ostirea turceasca incepe-a fugi.' Ici calul infige potcoave usoare in fruntea si-n peptul acelui ce moare, Si care,-n durere-i, ca sarpe calcat, Piciorul ce-l calca, scrisnind, a muscat. Un alt cal, mai colo, varsind cavalerul, Al carui brat falnic taiatu-l-a fierul, in voia-i turbata ici, colo-alerga, Si o mina taiata de friu se-nclesta. Ici unu-n ninsoare da zilele sale ; Iar altul, din fuga-ntilnindu-l pe cale," Se-mpiedica, cade si altii sosesc, Si toti se rastoarna si se-nvalmasesc. Iar altii, dind arme, isi cer iertaciune ; Un altul'prefera, decit a depune Jos armele sale si a se preda, Sa-si spintece sinul cu sabia sa. IV Andrei, catre-acestea, mergea mai-nainte. Pe cale, Bulbula ii vine in minte ; Se teme de soarta ce-ar fi-ncercind ; Deci, catre seraiu-i porneste zburind. Seraiul e-n flacari. Soldatii-n turbare, Ard, surpa si taie mai tot ce le-apare. Acolo afiara frumoase femei Ce, fara gilceava, le-mpart intre ei. Cadine sfioase, plinginde, gingase, Cu fata-albisoara si mult dragalase, A caror picioare nu au fost calcat Decit pe covorul de flori semanat ; A carora buze micute, rumeoare, Abia sarutase o raza de soare, Acum, prin ninsoare, prin singe-omenesc, Alearga desculte, si pling, si rosesc ; De ger inghetate, de spaima uimite, in bratul ostirei lesin despletite ! Andrei se arata in mijlocul lor. - "Ce ? Nu ma-nsel oare ? le zice cu dor. Un sarpe nu musca pe cit ii dai pace ; Nu sintem mai barbari, caci ce rau ne face Aceste fiinte ! Tovarasii mei ! Crutati slabiciunea acestor femei !" V O, tu, ce poetii, in vise ceresti, iti dara coroana mindretii-omenesti ; Iar tu, spre rasplata, reversi p-a lor lira Parfumul juniei ce' drag ii inspira ! O, tu, ce noi nu stim de unde-ti iei zborul, De nasti ca o roza cind sufla amorul, De vii ca un zimbet ce o ziulita Ne lasa sa pice din mindra-i gurita ! O, tu, ce suflarea-ti exala miros, Ce-neaca parfumul de crin gratios ! O, tu, ce privirea-ti lumina imbie, Palind primavara la dulcea-tj junie ! O, tu, ce suspinul ai tinar si lin Ca vintul de seara ce sufla pe crin ! Femeie ! femeie ! de unde vii oare ? Din cer sau din iaduri, din umbra, din soare ? Tu nasti, o, femeie, pe tristul pamint, Ca floarea ce creste pe negrul mormint .' Nimic nu-i mai tinar c-a ta tinerete, Nimica mai dulce c-a ta frumusete ! Precum statuarul antic s-amora D-o Venere mindra ce mina-i sapa, Cfreatorul] l-a ta savirsire, Zimbi de placere, d-amor, fericire ! Dar spune, o, fermec al vietii-omenesti ! La ce zeitate fatala slujesti, Si care se joaca cu inima-ti blinda Ca crivatul toamnei cu unda plapinda ? O, dulce fiinta ! o, chip ingeresc ! Tu esti, o, femeie, un flutur ceresc, Ce dupa o floare pe alta s-avinta Si ceea ce luce mai mult, o incinta .' VI Acel ce se duce, se uita indata ; E zisa cam proasta, dar adevarata ; Si trebuie-un suflet ce-n lume e rar Sa nu bea-al uitarii prea rece pahar. Vai .' omul nu este si nici n-o sa fie Cum visul junetii adesea-l descrie ! Mai mare durere e-atunci cind perfiem Iluzia dulce in care credem ! Oricine va zice aceea ce-i vine ; Dar viata aceasta nu este un bine .' intreaba pe-acela ce a suferit Si vede cu lacrimi, perind ce-a iubit ! Nu, nu, viata este o grea-indatorinta De gemete, plingeri si de suferinta ; Iar daca vrodata ferice gustam, E, ca suferinta mai crud sa-ncercam. Andrei era insa o rara innta ; O inima plina d-amor si credinta, Gindind ca fecioara ce in juni ochisori Se-mbata de toate, de vise, de flori, Maria-i ocupa gindirea-i senina ; Ea e pentru dinsul virtutea divina, Si nu-i vine-n minte sa-l poata uita Acea ce domneste in inima sa. Aceasta uitare ar stinge indata A lui tinerete de vise-mbalata. VII Andrei, catre-acestea bogat, fericit, Avind si un nume ce-n gloate rostit, Acel ce-l aude, se intoarce, sopteste, Se duce-n Moldova la cea ce iubeste. Andrei p-a sa cale era insotit D-un june rob negru de care-i iubit, Cu care imparte a lui intristare, A lui bucurie, a lui nerabdare. VIII Dar seara se-nalta tacuta din vai ; Andrei e-n pamintul parintilor sai, Prin umbrele noptii, el vede-n departe Lumini jucatoare in vechea-i cetate, Cu albile-i turnuri pe care se joc A lunii-argintoase cosite de foc. IX E timpul acela cind steaua cereasca Priveste in fata planeta lumeasca ; Cind apele cura in lungi lacramiori ! Cind paserea cinta speranta in flori ; Cind totul renvie si insufleteste, Si inima zboara la orice doreste. Cirsteiul ce-n roua voios se scalda, Ici, colo, prin tufe, piriu-ngina ; Iar ceru-mbracase camasa cusuta Cu flori aurite O aura muta, Purtind pe aripa-i parfumul de flori, imbata ai serii tacuti calatori. Andrei intilneste o dulce placere Si totdeodata o vie durere, Vazind tirgusorul in care-a nascut. Nainte sa intre, la porti a statut. O lacrima dulce pe fata-i coboara Si gindu-i alearga la-acea ce adoara. El intra-n cetate Ajunge acasa. Batrina lui muma sedea linga masa ; Ea nu il cunoaste pin' nu i-a vorbit. - "Vin' ! zise batrina, o, fiu preaiubit ! Caci intirziesem aicea-n viata, Sa vaz inc-o data draguta ta fata !" X Tacerea si umbra domnesc in cetate ; Iar stradele d-oameni erau desertate ; Abia citeodata, cite-un trecator Lasa sa s-auza un zgomot usor. Doi insi trec p-o strada Ici, colo s-arata O mare ograda c-o casa-ntristata, Pe care multime de umbre trecea De cite ori luna din abur iesea. Asupra cetatii se-nalt tristatoare Vechi turnuri cu forma inspaimantatoare. Ca geniuri triste cetatea domnesc, L-a lor tinerete se par ca gindesc. Aici cucuveaua, in noapte, cobeste ; Poporul, pe ziduri, adesea zareste Fantasme usoare ici, colo trecind Ce-n noaptea adanca s-aud suspinind. Andrei, la aceste vederi cunoscute, Si-aduce aminte minute placute Din copilarie, iar tinaru-i dor Ii smulge din ochii-i un plins arzator. Aproape de casa Mariei strabate Si-opreste cu mina al sau sin ce bate. XI Ce muzica dulce eu am auzit ? Ce mare lumina in ochi mi-a izbit ? Ah ! poate ca moartea a stins al ei nume ! Sau ce va sa zica aci acea lume ? "Vai ! daca ursita asa risipeste Orice bucurie in viata-mi zimbeste, Purcede !-i zise Maria cu dor, Dar cind te-i intoarce, o, dulce amor ! in dar cauta-vei pe dulcea-ti iubita : Caci vintul va geme pe piatra-i negrita !" Asa gindea mandrul, cu temere stind Si multele focuri din casa catind. Andrei, prin fereasta, inuntru-a privit Ce vede el oare ? caci a-ngalbinit ! Ce vede el oare ? Faclii numeroase Ravarsa o unda de raze voioase Ce-n specoli rasfrinte, lumin indoios Si fac sa straluce in parul undos AI junelor dame si tineri fecioare, Ca niste rizinde si dulci lacrimioare, Cununi de brilante, de roze si crini, Si zambetul dulce acestor vergini. Aci tinerimea, nebuna-amorcasa, S-avinta in danturi saltind gratioasa, Si-uitind orice chinuri ce ani inconjor, Pe sinul placerii, descarc viata lor. In ochii-i atuncea Maria s-arata Voioasa, rizinda, de flori coronata. Alaturi sta mindru-i si tinar barbat, Subt draga-i privire cu drag fermecat ; Nimic nu umbreste a sa fericire, Andrei nu mai vine-n a sa suvenire. Ea nu il mai crede aici pe pamint; P-acest vis d-o noapte s-a-nchis un mormint, Pe care frumoasa copila lasase Gindirea din urma si-ndata-l uitase. Precum pe mormintul a tot ce-a-ncetat O ultima floare sa caz-am lasat. Andrei, la aceasta fatala vedere, Crezu ca incearca un vis de durere. El perde d-odata pe cea ce iubea Mai mult decit viata. Ah ! inima sa Era generoasa, si-aceasta lovire Putea s-o primeasca cu indiferire, Ca multele jertfe ce-n viat-a facut De tot ce dorise de cind s-a nascut ! Dar el avea inca credinta-n iubire Ca cea mai din urma a sa fericire, Incit, pentru dinsul, in lume a fi Era, de acuma, a crede,-a iubi iar ideea c-amorul in lume, Ca alte dragi vise, nu fu decit nume, in inima-i juna atit a lovit, Cit parul pe capu-i d-odata-a albit. XII El intra in sala pe cind se-ncepu O hora voioasa Maria-l vazu. Andrei linga dinsa se prinde indata ; A ei mina-n mina-i era inghetata. - "Marie ! Marie ! de ce m-ai vindut ?" - "Ce zici ? Niciodata eu nu te-am vazut ! Raspunse mireasa Andrei se uimeste ; S-abate si moartea indata-l rapeste. XIII La Iasi, pe o strada trecea un convoi De juni, cu cai ageri. Un car cu doi boi, Cu coarne-aurite, urma acea turma ; Multime de popol mergea mai pe ui Flacaii descarca pistoalele lor, Si caii se spariu, necheaza si zbor. Laute, cimpoaie, in aer rasuna ; Iar lumea, pe poduri, din ce-n ce s-aduna. In car e Maria cu nunele mari ; Aproape de ele mai multi lautari. Cu toate acestea, nuntasii s-opresc ; Un mort p-a lor cale, aci intilnesc. Naintea acelui ce pleaca din viata, Acela ce vine, inclin-a sa fata. Nuntasii fac caie, se string, se abat, Si lasa sa treaca al mortului pat. Cu toate acestea, in zgomotul mare Al nuntii, se-neaca funebra cintare. Un june rob negru cosciugul urma, Tacut ca durerea, si lacrimi varsa. Pe linga mireasa convoiul porneste. Maria, din caru-i, pe mort il priveste ; Dar repede-ntoarce atunci ochii ei, Caci ea cunoscuse in mort pe Andrei. XIV Intr-una din zile, intr-o sarbatoare, O ceata de tineri si june fecioare, Mergind la mormintu-i, aflara aci P-arap far' de viata Era Bulbuli. |
|||
Pune poezia Andrei sau luarea nicopolului de romani pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |