S-aprinsese-n lupta Hroit cel tiran. Cand s-abate calul marelui Stefan,
Purice-i ofera calul sau indata. Domnul nu ajunge scara ridicata.
— 'Doamne! Movilita ma voi face eu, Ca sa poti sa-ncaleci dupa gatul
meu! Zice si se pleaca. Stefan, fara munca, Prin mijlocu-acesta pe fugar s-arunca.
— 'Purice, sarace! De voi castiga, in movila-nalta eu te
voi schimba. Omul este mare, nu prin al sau nume, Nastere, avere, ci prin fapte
bune; Faptele sunt nobili, nu tarana sa
Ce deopotriva viermii-o vor manca.
Si acum, Movila, aidi a ne lupta! Caci urmasii nostri nu ne-or semana! Multi romani
chiar astazi la straini alearga Si prin ei asteapta tara ca sa mearga. Si cum
vrei ca viata la ei a afla, Cand tu nu o afli in inima ta!
Cel strain nu-ti face niciodata bine Fara sa castige drepturi peste tine.
Nu zic c-o sa piara neamul romanesc; Dar sunt timpi in care popolii
slabesc; Cum sunt ani in care pomul ce rodeste Nu da nici o roada, desi
infloreste. Popolii se pleaca cand mai-marii lor in descurajare
cu inima mor! Cand sunt robi ei insisi l-a lor slabiciune, Cum
vor face liber un popor in lume? Popolul acela este ca sfarsit,
Este cel din urma: e la robi robit. Caci intotd-auna un popor se face
Mare ori nemernic, celor mari cum place. Si sa stii, aproade, ca vor trece ani
Pana sa mai vie Dragosi si Stefani!' Zice, pleaca, invinge.
Hroit se umila. Purice aprodul s-a facut Movila.
|