O, saraca tara! Turcii cei mai rai Judeca si-omoara domnii mari ai tai! inca
azi Barnoschi, domn cu nume mare, La serai purcede intre turci calare! Sala
e intinsa; sfatul numeros, Chiar sultanu-asculta prin cafas umbros.
— 'Iata omul!' zice satrazanul mare. Toti privesc la dansul
prinsi de admirare.
— 'E-nteles cu lesii tara sa predea, Asta carte spune impotriva
sea.'
— 'Cer sa se uciga el si toti ai sai!' A mai zis vezirul marilor
calai.
Dar mufti raspunde: — 'Capul daca piere, Gloatele reintra in
a lor tacere.'
— 'Moara! striga pasii — este osandit! '
— 'Voi ma dati la moarte, domnul a vorbit. Voi muri cu fala, cum romanul
moare Pentru tara sfanta! Nu-s roman eu oare? Nu voi sa ma apar, caci
nu voi sa dau Turcilor in tara drepturi ce ei n-au. Dreptul va lipseste
Patria romana
N-a invins-o nimeni cu armele-n mana! Ea plateste voua sa o aparati;
Nu ca sa o spargeti, nu sa-o-ngenuncheati. Mandri de puterea cea materiala,
Peste tara drepturi va luati cu fala. Dar acea putere fara de cuvant E ca
vasul mandru parasit la vant. Dumnezeu rapeste sfanta cugetare
Popolilor b rbari supusi la pierzare.'
— 'Moarte!' striga pasii. Domnul jos pe piata, Cu virtute rara,
pierde a lui viata.
Dar cand cade capul, calul sau ce-l port Necheaza, tresare, apoi cade
mort Turcii se-inspaimanta. Ei si-aduc aminte Ale lui Barnoschi
agere cuvinte.
|