Batalia de la varna

Si credinta dulce le-a dumnezeit. Nimene nu poate dimpotriva-a zice Dintre generalii ce se afla aice!' Astfel zice bravul. Toti se bucurau. Domnul si boierii singuri .ascultau. Regele intreaba: — 'Doainme, ce durere Inima-ti inclina astfel spre tacere ? Vlad atunci raspunde celor adunati:
— 'Eu sunt de parere lupta sa nu dati! Dupa multe pasuri si cercare vana, Mi-este cunoscuta spada musulmana. Voi duceti in lupta prea putini ostasi; La vanat sultanul duce-atati arcasi. Dar s-aveti ostire mult mai numeroasa, Iarna ce soseste nu e priincioasa.
Sire, preoti, nobili! Astazi, m-ascultati! Ar fi mult mai bine sa va inturnati Si la primavara, cu mari osti crestine, Sa-ncepeti razbelul pentru-al lumii bine.'
Regele raspunde: — 'Noi vom fi putini, Dar avem speranta pusa in crestini. Grecii, osti alese noua ne-mprumuta. Flota genoveza credem ca ne-ajuta.'
Vlad raspunde inca regelui asa:
— 'intre greci credinta nu puteti lasa. Grecii sunt slabi foarte, ca sa nu va-nsale! Robi ai fericirii cei materiale, Genovezii inca nu se cumpanesc
intre fala dalba si-aurul turcesc. Sa nu cereti fapte nobile, marite, Limbilor ce-s date speculei josite!

Inimile voastre cata generos; Dar tot ce-i din inimi poate fi frumos? Inima ce simte fara-ntelepciune, Simte dimpotriva lucrurilor bune! '
Huniad se scoala, striga contra sa. Cu focoasa vorba ce vorbeste-asa:
— 'Ungurul nu fuge dinaintea mortii! Tu, romane doamne, tii pe dreptul Portii. Tu tradezi crestinii, cuvantand asa!'
Cu virtute-antica domnul asculta.
Lupta se decide. Vlad, l-a lui plecare, Regelui Lehiei zice cu-ntristare:
— 'Daca soarta, sire, mintea ti-a-nvelit, Ca sa te zdrobeasca, fie ce-ai voit! Plec; dar las cu tine ceata romaneasca, Fiul meu sa-ti serve si sa te doreasca, iti mai las, o, sire, doi pagi credinciosi Si doi cai ca vantul ageri si fugosi! ' Si-aratandu-i caii, ii mai zice: 'Sire! Iata-a ta scapare la nefericire!'
Turcii dau navala, sparg, ucid amar. Furia lor n-are pace, nici hotar. Astfel intr-o turma lupii cand coboara, Fara de repaos, sparg, faram, omoara.
Huniad cu mandra ceata de romani
Cade printre dansii vin la piepturi, maini,
intra pan la corturi unde-n pace lina
Amurat rasfata fruntea lui senina.
Se spaimanta fuge insa, rusinat,
Se inturna; cade pe crestini, turbat.

Intra-n niste cete De departe vede Regele cel tanar Calul sau repede il raneste-n frunte Regele-a cazut Un spahiu reteaza capul sau placut. Armia crestina fuge spaimantata. Huniad el insusi, viata-n fuga cata. Preotii ce-l urma, rechem dureros Vorbele-ntelepte domnului mintos: — 'Inima ce simte fara-ntelepciune, Simte dimpotriva lucrurilor bune!'