Generalii pasa sub un cort crestin Unde-n cursul noptii lung consiliu tin. Acolo
se vede regele Lehiei, Huniad, eroul tarii Unguriei, Mari prelati ai papii, tineri
cavaleri, Vlad al Romaniei cu mai multi boieri, Caci crestinii popoli din
vecinatate, indemnati de papa, turcii vor a bate.
Ladislav acolo cel intai vorbeste: — 'Reusita dalba mie
imi zambeste, Dar doresc sa-mi spuneti daca-mpartasiti Dulcile-mi
sperante, consilieri iubiti! Caci credinta vie trebui asa domneasca in
orice-ntreprinde mintea omeneasca. Cele mai desarte lucruri care sunt Ea le-nvietuieste
jos p-acest pamant. Ea ne poarta-n viata, cum lumina dulce Printre cai ascunse
pasii ne conduce. Ea bucura viata, cum dulcile flori impletesc cununa cea
de sarbatori!'
Huniad ia vorba: — 'Preamarete sire! Capul meu raspunde despre reusire!
Sufletele noastre nu s-au indoit
Si credinta dulce le-a dumnezeit. Nimene nu poate dimpotriva-a zice Dintre
generalii ce se afla aice!' Astfel zice bravul. Toti se bucurau. Domnul
si boierii singuri .ascultau. Regele intreaba: — 'Doainme,
ce durere Inima-ti inclina astfel spre tacere ? Vlad atunci raspunde
celor adunati:
— 'Eu sunt de parere lupta sa nu dati! Dupa multe pasuri si cercare
vana, Mi-este cunoscuta spada musulmana. Voi duceti in lupta prea putini
ostasi; La vanat sultanul duce-atati arcasi. Dar s-aveti ostire
mult mai numeroasa, Iarna ce soseste nu e priincioasa.
Sire, preoti, nobili! Astazi, m-ascultati! Ar fi mult mai bine sa va inturnati
Si la primavara, cu mari osti crestine, Sa-ncepeti razbelul pentru-al lumii
bine.'
Regele raspunde: — 'Noi vom fi putini, Dar avem speranta pusa in
crestini. Grecii, osti alese noua ne-mprumuta. Flota genoveza credem ca ne-ajuta.'
Vlad raspunde inca regelui asa:
— 'intre greci credinta nu puteti lasa. Grecii sunt slabi foarte,
ca sa nu va-nsale! Robi ai fericirii cei materiale, Genovezii inca nu
se cumpanesc
intre fala dalba si-aurul turcesc. Sa nu cereti fapte nobile, marite,
Limbilor ce-s date speculei josite!
Inimile voastre cata generos; Dar tot ce-i din inimi poate fi frumos? Inima
ce simte fara-ntelepciune, Simte dimpotriva lucrurilor bune! '
Huniad se scoala, striga contra sa. Cu focoasa vorba ce vorbeste-asa:
— 'Ungurul nu fuge dinaintea mortii! Tu, romane doamne, tii
pe dreptul Portii. Tu tradezi crestinii, cuvantand asa!'
Cu virtute-antica domnul asculta.
Lupta se decide. Vlad, l-a lui plecare, Regelui Lehiei zice cu-ntristare:
— 'Daca soarta, sire, mintea ti-a-nvelit, Ca sa te zdrobeasca, fie
ce-ai voit! Plec; dar las cu tine ceata romaneasca, Fiul meu sa-ti serve
si sa te doreasca, iti mai las, o, sire, doi pagi credinciosi Si doi cai
ca vantul ageri si fugosi! ' Si-aratandu-i caii, ii mai
zice: 'Sire! Iata-a ta scapare la nefericire!'
Turcii dau navala, sparg, ucid amar. Furia lor n-are pace, nici hotar. Astfel
intr-o turma lupii cand coboara, Fara de repaos, sparg, faram,
omoara.
Huniad cu mandra ceata de romani
Cade printre dansii vin la piepturi, maini,
intra pan la corturi unde-n pace lina
Amurat rasfata fruntea lui senina.
Se spaimanta fuge insa, rusinat,
Se inturna; cade pe crestini, turbat.
Intra-n niste cete De departe vede Regele cel tanar Calul sau repede
il raneste-n frunte Regele-a cazut Un spahiu reteaza capul sau placut.
Armia crestina fuge spaimantata. Huniad el insusi, viata-n fuga
cata. Preotii ce-l urma, rechem dureros Vorbele-ntelepte domnului mintos: —
'Inima ce simte fara-ntelepciune, Simte dimpotriva lucrurilor bune!'
|