Asculta-ma, doamne, aveam in ostime
Un fiu oarecare vestit in multime
Prin luptele sale ; era fiul meu ;
Placut ca seninul, frumos ca o floare
Si pentru aceasta mai stam eu subt soare :
Era pentru mine al meu Dumnezeu,
Si pentru aceasta m-ara dat in pierzare.
Sa-l fac intre oameni ferice si mare,
Am dat al meu suflet la negrul tartar,
Tu stii mai departe. Ce ? gemi de turbare !
Vei singele mumei, tu vei razbunare,
Loveste ! na sinul, tirane barbar !
Caci viata imi este acum blestemata.
Oh ! cum nu pot oare sa sorb asta data
Si zilele tale si singele tau !
Dar nu pot, caci fiu-meu in ultima-i stare
Opri orice mina a da razbunare,
Tirane ! vezi prada-ti, vezi cugetul sau.
Pe urma c-o mina uscata si arsa,
intr-una din harce un singe ea varsa,
Si, dindu-l lui Mihnea, ii zise : "Sa bei !
E singele fiu-meu, na ! soarbe-l mai tare
E cald si e tinar, cum vei tu, barbare ;
Na, soarbe, sau eu sorb p-al tau, de nu vei.'
IV
Toti mortii din morminturi Cu ghiarele-nclestate, Ca frunzele uscate Ce zbor cind sufla vinturi, Spre Mihnea alerga :
Iar vircolacii serii, Ce chiar din luna pisca, Cind frunzele se misca in timpul primaverii Tipind, acum zbura.
Soimanele ce umbla Ca vijelii turbate, Coloase desirate Cu forma ca o turla Din munti in vai calca.
V
Un glas in multime teribil gemu Si ceata inferna indata tacu.
|