Noi te lasam, o, patrie, O, tara de suspine! Vom trece viata-n lacrime, instrainati
de tine!
Sub greutatea lantului Al nostru brat s-abate; Prin maracini picioarele Se-mladiu
sangerate.
Si cand ne las puterile, Cand inima slabeste, Sub lovitura biciului
Virtutea noastra creste.
Dar dorurile corpului Uitam cu toti indata Cand umbra dulce-a patriei
Prin lacrimi ni s-arata.
Astfel cant moldavii de tatari robiti, Astfel cant pe cale abatuti,
zdrobiti, intalnira cete ruse si romane Ce-au scapat din spada
hoardelor pagane. Dar moldavii cata robii-a libera Capu-ostirii ruse
le vorbeste-asa:
— 'De-ti lovi tatarii dupa cum va place, Are sa se strice noua noastra
pace.'
— 'Cum nu ne vom bate, doamne, cand zarim in robie soate,
fiice ce dorim?'
Astfel strig romanii si pe langa dansii Ordele turbate vad
trecand cu prinsii. Braha sta, priveste O femeie trece Cu picioare
goale, noata-n huma rece, Cu vesminte rupte, perii revarsati, Bratele sub lanturi,
ochii-i lacrimati. Tinerica prinsa catre dansul cata. Striga cu durere,
cade lesinata. Braha recunoaste pe sotia sa. isi cheama vitejii, p-al
sau cal zbura. Sare peste randuri, farama s-ucide. Rusii nu cuteaza
calea-i a inchide. Apoi da navala si farama amar, Pan la
cea din urma viata de tatar. Libera toti prinsii si p-a lui consoarta O primeste-n
brate; insa, vai! e moarta!
|