Calugarenii

Catre cer inalta sfanta rugaciune. Domnul cheama capii si-astfel le-a vorbit: — 'Voi, cu care-n viata crud am suferit, V-aduceti aminte vechea vitejie! Umbrele strabune, astazi cu mandrie Va privesc sub arme p-ast falos pamant. Azi marirea veche iese din mormant. Nu va fie teama despre-a lor multime, Ce de vitejie fuge cu rusine! Astfel cum un arbor creste mai frumos Cand abati din ramuri cele de prisos, Astfel si poporul pentru-a fi ferice Trebuie sa faca dalbe sacrifice. Astazi toata lumea catre cer se-nchina Sa triumfe mandru cauza crestina. Daca vom invinge pe apasatori, Dorurile tarii s-or preface-n flori, Soarele mariei va luci d-aice Peste venitorul patriei ferice. Daca ne vor bate, d-astazi pe pamant N-om avea scapare nici chiar in mormant. Limbile straine, cu dispretuire Pe romani numi-vor in nefericire. Urmatorii nostri, abatuti de dor, Vor rosi de viata parintilor lor.
insa vom invinge Cu sabiile-n mana N-a supus strainul patria romana. Ceea ce nu spera, nu-i demn sa merite Fructele sperantei cele dobandite.' Zice. Toti de fala seamana-mbatati. Domnul trece podul cu putini armati. Patru pasi de frunte cearca sa-i popreasca,

Dar romanii treier armia turceasca.
Astfel mandrii vulturi catre vanturi zboara,
Despicand curentul care-i impresoara.
Precum doua rauri peste campul lat
Se-ntalnesc adesea pe comunul pat,
Astfel se-mpreuna, raura, se frange
Al ambelor armii spumegosul sange.
Ei patrund la corturi intr-a lor iutime
Se inturna. Tunul bate cu asprime.
Pe tot frontul ostii lupta s-a intins;
Peste tot turbarea sufletele-a-ncins.
Inima romana insa nu raceste:
Dorul biruintei o insufleteste.
Turci mai multi s-aduna prin romani fac cale.
Oastea noastra pierde tunurile sale.
Ca torent ce cura dupa vijelii.
Afla bariere peste lungi campii,
isi opreste cursul, geme, se lateste,
Apoi cum abate lantul ce-l opreste.
Fuge peste lunca, gros spumand, turbat,
Urla, greu ineaca campul departat.
Astfel otomanii se revars nainte,
Oripeunde calca, seamana morminte,
De crestine corpuri luncile-s velite;
Bratele sunt rupte s-armele zdrobite.
insa pretutindeni bravii ce s-abat,
Sprijina cu peptul vantul cel turbat.
Dar Mihai asteapta corpu-ajutator
Va veni-nainte de pierirea lor?
Soarele-i aproape sceptrul a-si depune.
Domnul ingenunche, face rugaciune:
— 'Doamne, ce-esti in ceruri, bland, ascultator,

Fii cu bunatate pentru-al tau popor. Iar de cere soarta prada sa cu-asprime, Cruta asta tara si loveste-n mine!'
II
Ajutorul vine! Domnu-a-ncalecat Smulge o secure de la un soldat. Cum un vultur cade peste pasarele, Le farama-n gheare si-aripile-i grele, Astfel cade domnul peste-un corp osman. Vede de departe pasa Caraiman, Ce cu cel mai tare cere a combate. Sabia-i luceste multi crestini abate, intre alte prade vede trei copii, Frati d-acelasi sange, juni frumosi si vii. Fiecare-n lupta pe pagan il cheama Si combat cu dansul fara nici o teama, insa tineri inca, junii fratiori Sub a lui secure cad ca trei dulci flori. Caraiman cu calul peste dansii pasa, Dar Mihai soseste, vede crudul pasa: — 'Nu-i curaj cu pruncii a te masura. D-esti voinic, cu mine vin-a te lupta! ' Astfel zice domnul si spre pasa zboara. Pasa tine-n dreapta sabia-i usoara, Iar in mana stanga tine steagul sfant Ce se desfasoara leganat de vant. Caii lor in salturi zboara si s-opresc. Armele, lovite, scantei si lucesc. Lupta este scurta. Sub o lovitura Pasa cade, varsa sangele pe gura. Dar Mihai rapeste steagul cel vestit

Si l-ai sai se-nturna fara-a fi ranit.
Cand se-nalta-un suflet mai presus de lut,
Temerile mortii rusinos amut.
Sabia romana scanteie p-arama.
Kirali din tunuri pe nemici sfarama.
Avangarda turca fuge rusinos,
Calca p-ienicerii ce combat falos.
Cei mai multi dintr-insii catre pod s-aduna,
Se strivesc, pierd sartul; arma noastra-i tuna.
Iar in ameteala singuri se-ntr-omor,
Se strivesc sub arme si sub caii lor.
Multi, de cruda spaima, se arunca-n apa,
insa nici acolo zilele nu-si scapa;
Apa mocirloasa ii retine-n fund;
Cati silesc sa scape, inca se cufund.
Agonia-i cruda; moartea-i rusinoasa.
Plini de tina-noata-n unda mocirloasa
Trei mari pasi s-arunca si prin apa mor.
Chiar Sinan vizirul cearca soarta lor.
Un spahiu il scapa, dar pe coasta lata
Armia turceasca fuge sfaramata.
Astfel se zareste peste-un mosoroi,
Alergand furnice dupa repezi ploi.
O, Sinan! trufia-ti ce se face oare? S-a topit cu roua sub al zilei soare! Ostile-ti faloase repede-au pierit Ca florile d-aur dintr-un vis dorit!
Cum in capul turmei taurul purcede, Domnul inaintea cetelor se vede. Calul din ardoare-i pare-nflacarat, Sangele din spada-i cura ne-ncetat.

Hasan-pasa tine inca-n aparare. Astfel prin furtuna vechiul trunchi apare infruntand cu pieptul vantul furios, Dintre pomisorii care cad pe jos. Domnu-nvita pasa piept la piept sa vie, Dar Hasan da dosul prins d-a lui urgie. Sangele desfunda lutul cel uscat. De turbane, d-arme campul e-ncarcat. Lesurile randuri zac in lac de sange Corbu-n nerabdare de placere plange. Noaptea scapa restul turcilor invinsi. Ei s-ascund prin tufe de spaima cuprinsi.