Prin vaile Carpatilor Misterici, neguroase, Trecea capul cazacilor Cu garde numeroase.
Zareste linga-o pestera Daramaturi romane, Un templu de-alba marmura Al junei daciane.
Iar luna, suflet umbrelor, Pe-o neagra stinca-apare Si varsa foc pe fetele Columnilor bizare.
in vestibulul templului Se vad mai multe stane, Cu chipul guvernorilor Ai Daciei Traiane.
Dar turma calatorilor Vazindu-le, huleste, Si capul lor, cu furie, Descaleca, vorbeste :
- "Cit mi-or lovi vederile Aceste chipuri mute, Nu pot sa-mpac eu inima-mi Cu visele-mi placute !"
El zice. trage palosul Spre chipuri, apoi trece, Loveste-o stana repede Pe sinul ei cel rece.
Atunci in aer stelele Cu nori aposi se-ngina, Iar stana-nalta repede Pe dinsul recea-i mina.
Se misca toate stanele, Pasesc spaimintatoare, Si-n noapte, calca, sfarama, Barbarii sub picioare.
|