Insecta chiar se-mbata de soarele cel dulce Sub care provedinta un loc i-a insemnat Si paserea, in toamna, in alte tari se duce, Dar iata se intoarce cind timpul s-a schimbat. Dar pentru noi, al tarii placut si dulce soare A incetat in viata d-acum a lumina. Oh ! plingeti tara voastra cu lacrimi arzatoare ! Oh ! plingeti Romania ce-nclina fruntea sa ! Da, inima batut-a l-a tarii inviere, Deci inimile voastre sa se farame-n chin ! Da, ochii-au varsat lacrimi la marea sa durere, Deci ochii sa se stinga pe un pamint strein ! De ne luau ei viata, o, patrie iubita !
Nu ar fi fost mai aspri cu fiii exilati,
Am fi voit cununa martirilor iubita
Decit pe alte tarmuri de tine departati.
Ei ne-au respins, o, tara ! in tarile straine
Ca astfel sa raceasca amorul ce-ti pastram,
Si inimile noastre sa fuga de la tine,
Si amariti de doruri, noi sa te blasfemam !
Ma bucur d-aer liber, de viata, de lumina,
La neamuri ce virtuteaia nobilat maret.
Aicea nici o frunte sub sabia straina
Nu vine sa se plece in hula si despret.
Dar este fericire cind nu sunt linga tine,
Cind stiu ce suferinte vin a te intrista ?
Pot fi ferice, oare, si pot gusta vrun bine
Cind sabia straina inclina fruntea ta ?
Acela care vede plapinda fericire
Perind ca visul d-aur sub ochiu-i intristat,
Acela care vede sarutul de iubire
Pe a miresii buza sub moarte inghetat ;
Acela ce-mpleteste ghirlanda cea de nunta
Si-n loc d-o dulce frunte, o pune p-un mormint,
Acela singur stie ce suferinta crunta
Smtit-a al meu suflet la dorul tarii sint!
O, tara, Romanie, o, dragalasa floare !
Tu pleci pe moarte fruntea in dimineata ta
Ca o fecioara dulce ce juna inca moare
Si lacrimile noastre nu pot a o scapa.
Ah, daca aste plingeri ca un prefum de noapte,
Spargind acele valuri albastre din eter,
Ajunge-vor la tine in dureroase soapte,
Divina provedinta, fa-ndata ca sa per !
Ce rau facut-am tie, o, tara de durere !
Ca sa atragem ura-ti ? intr-un extaz d-amor
Am vrut sa fii ferice, s-ai viata si putere,
Si, pentru-a ta marire, voios am vrut sa mor !
Cu toate-acestea, tara, tu esti nefericita,
Si te iubim mai tanar in suferinta ta.
Imaginea ta dulce ca fantasma iubita
in nopti d-amaraciune vine-a ma-mbata.
Eu te iubesc, o, tara, precum iubim o floare Pe care vintul mortii inclina pe pamint, Mi-esti draga ca lumina ce-n sinul noptii moare, Ca o amanta dulce ce cade in mormint. Ferice este-eroul cu fruntea podobita De lauri glorioase, si-nceata d-a trai! Ferice este-amantul ce vede-a lui iubita Ca floarea diminetii pe sinu-i a zimbi, Si savurind nectarul in prima sarutare, Depune a sa viata si zice : am trait! Cind ochii te vazura, o, tara de-ntristare, Saltind de fericire, de ce nu am murit ? O, timp ce schimbi in lume tot lucrul, rau si bine Si tara si placere tu noua ne-ai luat, Lasindu-ne abateri, dureri, amare chine Si-o inima in care credinta s-a uscat. Nu-ti cer eu fericire, nici zile dulci si line, Nimic din cite-n viata eu inca n-am gustat, Nu voi, nu pot a-ti cere nimica pentru mine : iti las cu trista-mi viata tot ce tu nu mi-ai dat ; Dar cer o zi frumoasa, o zi de bucurie, De glorie, de viata, acestui drag pamint. O, timp, da-i libertatea, da-i vechea vitezie ! Si d-astazi sufle vintul pe tristul meu mormint!
|