Cinci columni de flacari coperite-n fum, Din cinci parti de lume peste tari detun.
Turcii si tatarii cad amar pe tara Ca turbate rauri dupa ploi de vara. Sunetele
d-arme, tropote de cai, Uruiri de care trec in jos pe plai. Strigate de
fala, plangeri de durere, De la cel ce-nvinge, de la cel ce piere, Peste
fata tarii repede cobor, Dintr-un munte intr-altul lesina si mor. Unde calca
turcii tot s-atrista foarte, Totul ia culoarea de mormant, de moarte. Pe
barbati inteapa Junele fecioare Cu-anii lor cei fragezi pierd a lor onoare.
Mumele cu corpul coper pruncii lor Si-n aceasta lupta cu durere mor.
Radu cheama capii s-astfel le vorbeste: — 'Mehmet-bei c-ostire tara
ne robeste, Dar cat al meu sange nu va putrezi, Fruntea-mi in
sclavie nu voi umili.
Lantu-ncinge corpul cand inima cade, Cand nu mai roseste ca sa
se degrade! Cel ce poarta jugul e de lanturi demn: Al oricarei crime lantul
e un semn. Dar a noastra tara pe viitorime N-are sa roseasca d-a noastra rusine.
Cel ce geme-n lanturi, martor Dumnezeu! Nu-i din fiii tarii, nu-i din neamul
meu!' Capitanii jura cu solemnitate Viata lor sa deie pentru libertate.
Cetele romane se re-mbarbatesc, Cu-arme si tarie pe straini trasnesc.
Sangele se varsa C-orice lovitura Naste-un val de sange ce pe
sange cura, Albele turbane pica, se desfac Pe pamant, in
randuri, musulmanii zac. Sunetul trompetei nu le da miscare. Caii fara
frane-i calca sub picioare; Cati se pun sa fuga nu scap de mormant,
Fug ca nori de ploaie fulgerati de vant, Stralucitul soare scutura de
ceata Pletele-i lungi d-aur, luminoasa-i fata, Cum flacaul tanar scutura
usor Parul lui cel galben si raurator.
TUTORA
Catre domnul Petru tanara sa fata intr-o zi purcede trista, dolorata.
isi ridica valul cu aur tesut. Ca o aurora chipu-i a parut. Ochii-umbriti
de gene raur lacrimi line,
Raura tezauri de gratii divine. Vorba-i ca murmura aurei usori Printre
rozioare, delicate flori. Parul ei ce noaptea fata-i imprumuta, in
ridente bucle sanul ei saruta.
— 'O, marete doamne, fii ascultator. Au venit cazacii, prad, robesc,
omor. Fii cu bunavoie pentru-aceasta tara! Scoala-te si sparge ceata lor barbara!'
— 'Fiica, nu deschide sanu-ti fragior Grijilor ce faram
omul pieritor. Inima fecioarei sub dureri s-abate
Ca sfioasa floare prin furtuni turbate. Cel ce-ti dete viata tie ti-a lasat
Lumea cu dulci raze, unde necurmat Grijile-ncununa cugetele line Cu florile
d-aur viselor senine. Te imbata dulce de ceresti visari Si ne lasa noua
negrele vegheri! '
— 'Dar cand omul uita drepturile-i sfinte, Nu-i iertat femeii
sa-i aduca-aminte ? '
Zice: ochii pleaca dulci si lacrimati, Domnul ii saruta perii sai curati
Si cu dalbe lacrimi: — 'O, preadulce fiie! ii vorbeste domnul;
Voia ta sa fie! '
De trei ori din ceruri rumenele zori Au deschis spre lacrimi ochii muritori.
Dar a treia data lupta se precurma. Inamicul fuge si moldavii-i urma. Taie si
farama pe cazaci cu dor, Prinde in robie pe hatmanul lor.
|