inceteaza, tara dulce si iubita,
A spera mai buna, mai frumoasa-ursita,
Pe cat timp in viata nu vei cauta,
in trufase lupte, fericirea ta!
Lantu-ncinge numai brate nearmate,
Slabe de robie si de lasitate.
Dar a ta ursita, o, patria mea,
A pieri-n uitare, scrisa nu era!
Misia-ti in lume fuse glorioasa
Pentru ce pleci capul, tara mea frumoasa?
Este inca timpul; moartea n-a cuprins
Tot sufletu-ti nobil de durere stins.
in a vietii carte, zile de putere
Poti sa afli inca, tara de durere!
Scalda al tau suflet in al vietii foc,
intre popoli liberi ia-ti maretul loc!
II
Ostile polone pe Cornul lui Sas, Cu trufie mare tabarand, au mas, D-acolo
Potoski domnului da stire: 'Noi avem pe tara drept de mostenire, Castigat
prin moartea vechilor eroi. in pamantu-acesta noi suntem la noi!'
Astfel scrie leahul ingamfat de fala Si-n placeri molatici inima-si
inseala. Astfel scrie leahul; dar acest popor Nu plecase inca inima
sub dor.
Domnul se ridica cu a lui ostime Si, lovind, zdrobeste ostile straine.
Armia polona laurii-a pierdut. Unii Iesi s-arunca si se-neaca-n Prut; Altii
scap prin fuga s-altii prin robie. Iar moldavii taie strig cu ironie: 'Ce
luati d-a fuga, stranepoti d-eroi, in pamantu-acesta nu sunteti
la voi!'
Sase mii, in lupta, din poloni picara; Pe Potoski-l duce coperit de fiare.
|