Neagoe cel Mare in al sau palat Ce domneste p-Arges zice intristat:
— 'Monastirea noastra nu e savarsita Si a mea avere este ispravita!
Dragi ostasi, ce ziceti, nu ar fi pacat Ca sa inceteze lucrul minunat ?
'
— 'Biruri noi pe tara pot ca sa se puie!' Au raspuns ostasii ca
sa il mangaie.
Zic si ei decide biruri pe romani
De la cei mai tineri pan la cei batrani.
Doamna intra-n sala. Gratiile sclave
impletesc cu roze zilele-i suave.
Ochii uzi de roua spre pamant se-nclin;
Rumenind la fata ea vorbeste lin:
— 'Voi vreti biruri noua! Neagoe, te teme! Maine toata tara o
sa te blesteme.
Asta monastire ce atat iubesti,
Printre fum de lacrimi poate s-o privesti!
Iata diamanturi! Vinde-le si-urmeaza Nobila lucrare ce te inimeaza. Caci aceste
scule nu le pot purta Cand femei pe fata lacrimi vor pastra.' Zice
si arata un paner de aur Unde inchisese gingasul tezaur. Ea il da.
Si fata ca un frag cocand, Rumena surade, dragalas si bland.
Un batran se scoala si-asfel le vorbeste: — 'Inima strabuna inca
vietuieste. Tara care naste astfel de femei, Merita si viata si marirea ei. Caci
sa stiti cu totii ca un neam se face Mare sau se pierde cum femeii place. Si acum
voi zice: Doamne! pot sa mor, Caci vazura ochii-mi mantuirea lor!'
|