Ionascu-aduna capii la senat. Cu durere-n suflet el a cuvantat: —
'Poarta cere darea d-astazi indoita; Dar Moldova noastra cade mai zdrobita;
insa nu-i acesta lucrul cel mai rau; Dar cu asta tara pierde dreptul sau.
Drepturile sale sunt tot ce-i ramane, Sunt tot viitorul tarilor romane.
Toata fata tarii fiilor moldavi E stropita nobil cu sange de bravi. Cum
au fost parintii, fiii n-au sa fie? Si-au uscat ei oare sufletu-n sclavie? Voi,
fruntasii tarii, ce sub arme-albiti,
Din trecuta fala, dulce va hraniti. Preoti, sfinti apostoli de crestinatate,
Nobilati durerea tarii ce s-abate! Misia cereasca cum o sa-mpliniti, Cand
crestinii popoli vor cadea robiti? Tu, junime vie si marinimoasa, Tu, ce-n orice
locuri inima-ti frumoasa Raura mari ganduri printre muritori, Cum
o primavara varsa dalbe flori, Vei vedea tu oare cetele straine Faramand
cu moarte tarile crestine, Fara sa se rupa sufletu-ti de dor, Fara sa se-nalte
bratu-ti vingator?' Astfel zice domnul mandru-aplaudat. Sufletul
lui stefan pe toti s-a varsat. Domnul cu poporul jura ca sa piara, Pe taramul
luptei, pentru sfanta tara.
|