Ca Esme mai dulce floare Cu dezmierdator parfum, N-a mai stralucit sub soare De la Tunis la Batum !
Sub privire-i s-aureste Unda lina din Bosfor, Si, vazand-o, Gul roseste. In gradina la Nihor.
Ca margaritarul alba, Si cu parul de ebin, Ochi de foc, si mana dalba, Gura, gratios rubin ;
Nalta, delicata, fina, Dar cu bratul rotunjior, Sanul ei, san de vergina, Unde dulci mistere zbor ;
De un an e maritata. De ghiauri, de musulmani, Si de frenci e laudata ; Are optsprezece ani !
Cand o vezi la preumblare Sub iasmacu-adus din Sam, Ca o stea prin nori, apare
Dulcea fiica-a lui Osman.
Feregeaua-i se-mladie Fe kiahiul, bogat cerchez, Cu dalga de selemie, Cu salvari largi de geanfez.
Cand ea lasa cu dulceata Valul ei a flutura, S-ai trei zile,-aici in viata, S-o vezi astfel, tu le-ai da f
Cand Esme umbla prin casa, Coamele-i de talpe trec, Si-ntr-o mie cozi se lasa P-al ei sarmali-elec.
La plimbare cand ea iese, 'Noada paru-i, elegant, Peste cap, in valuri dese Cu un ac de diamant.
Oh ! amar cui o priveste Un minut far' de iasmac ! Mai amar cui o iubeste ! Dorurile nu-i mai tac !
De la frunte la picioare E un farmec gratios ! Sufletul ei e un soare, Corpul ei un crin frumos !
A sa inima se duce In secret dup-un ghiaur ; Patimile, stranse dulce In arzandu-i san, murmur.
|