Fecioara daciei

isi pierde fragezimile Si splendida coloare; ingheata, piere repede Surasu-i, dulcea floare.
in darn inturna fetele Catand la raza vietii, La sarutarea soarelui, La roua diminetii;
La gratioase aure Ce-l lasa-n intristare Si nu-i rejuna zilele Cu dulcea lor suflare.
in line horuri fluturii Plutesc pe langa sine, Dar nu-i culege lacrima Cu sarutari divine.
Iar viermele mormantului Al sau crud mire pare; ii soarbe restul zilelor Cu rece sarutare.
III
Astfel este soarta verginei Daciei! Vine cununata de farmec ceresc, Dar abia cu roze gratiile pletesc, Florile juniei,
Si plapanda-i frunte se pleaca pe dor. Sufletul ei pierde cerescul tezaur

Cum pierd flutureii gratiosul aur Din aripa lor.
Omul cu frumoasa, nobila gandire, Nu culege dulce sarutarea sa; Sufletele sclave, fara de marire, Viata, poezie, crud ii vor seca.