Herol la morminte se duce si plinge Promisa lui moarta cu fruntea sub flori. Din fruntea lui cura sudoare de singe ; Iar stelele d-aur se-ngina cu nori.
O, rara minune ! Mormintul tresare Si-ndata deschide si sinu-i de lut, Frumoasa promisa de marmura pare, Iar luna lumina din spatiul tacut.
Pe mantia-i alba, cositile-umbroase Ca noaptea cu ziua se-ngina. aoarind, Si briul ei d-aur, cu raze lucioase, incinge ferice mijlocu-i plapind.
Dar fata-i straluce d-acea frumusete Ce nu-i cunoscuta la neam omenesc, Si rozele-s stinse pe dulcele-i fete, Catarea-i perdut-a cel foc fecioresc.
- "Parintii-mi nu vrura sa fiu eu sotie Acelui ce-n viata-mi atit am iubit,
D-atunci in durere, plapinda-mi junie Se stinse cu viata, cu tot ce-am dorit.
Dar relele tele ma turbura foarte
in lumea de pace din care sunt eu,
Si viu sa te mustru de ce lasi spre moarte
Sa caza-al tau suflet, o, sufletul meu !
Acela ce moare se perde-n uitare ;
E lege-a naturei ce tot a coprins ;
Un om nu se perde, caci alt om dispare ;
Un crin nu se fana, caci alt crin s-a stins .'"
- "Prea dulce fantasma .' Pe lumea de doruri Sunt singur d-acuma, vai ! nu ma lasa ! Cind esti in locasul cerestelor horuri, O zi de placere mai pot eu gusta ?
Oh ! fara de tine tot este durere ; Pamintul si cerul in doliu imi par ; Si sufletu-n viata nimica nu cere, Oricare placere se schimba-n amar."
intr-asfel amantul fantasmei vorbeste ; Fecioara-l asculta patrunsa de dor ; Radica la ceruri, ce-n aur luceste, Catarea sa plina de plins si de-amor.
Pe sinul fecioarei el capul inclina, Se-mbata de vise si dulci rasfatari Si-n noapte s-aude soptire divina De blinde complingeri, ceresti sarutari.
Dar cind aurora prin noapte se-arata Si varsa flori d-aur pe tristul pamint, Drumasii gasira cu fata-ntristata Un june cadaver zacind p-un mormint.
|