in timpuri de cadere, de lacrimi si de dor,
in splendide festine,
Mai multi, uitand al tarii preadulce, sfant amor, Catau prin dezmierdare
sa-mbete viata lor,
Sa-nece-a lor rusine.
in muzica si danturi sa scura timpul lin
Si viata lor zambeste; La mesele molateci cu fericire-nchin in dalba
sanatate tiranului strein
Ce tara le robeste!
Dar cand se stinge focul nebunei desfatari,
Si pacea lor se stinse! Mesenii varsa lacrimi, eterne suspinari Caci lantul
ce trecuse pe sanul dulcei tari
Pe bratul lor se-ntinse.
Oh! cine poate spune cat ei au suferit
Robiti aici in lume ? !
Pierit-au sub lovirea chiar celor ce-au dorit, Si nimeni niciodata d-atunci
n-a mai soptit
Al lor odios nume!
|