O, Doamne-al bunatatii, putere creatoare, De care niciodata eu nu m-am indoit,
Tu, ce ai pus amorul in inimi simtitoare Si floarea aurorei cu roua-ai invelit;
Tu, ce-ai sadit in inimi speranta si credinta, Caci una fara alta nu poate
exista, Ce-aduci dupa durere surasul si dorinta Si dupa vijelie un soare-a
lumina;
Ce fara incetare dai zilelor lumine, Si campului verdeata, si paserei
cantari. Si frunzelor soptire, si undelor suspine, Si pe vergine buze suave
sarutari;
Arunca o catare asupra tarii mele; Ea este ca o barca pe un ocean plutind Cand
geme uraganul in noapte fara stele, Ce inca o suflare s-o vom vedea
pierind.
Trimite-ne, o, Doamne, lumina ta cereasca, Caci lunga fuse noaptea in care
suspinam: Ca sa vedem furtuna ce va sa ne rapeasca Si sub un mal ferice un port
sa cautam!
|