Tu te consumi, o, lampa ! dind raze luminoase. La lucrul meu ca tine eu insumi;ma consum, Voind a da lumina acestii tari frumoase
Ce relele supun. Avem aceeasi tinta, aceeasi misiune, Dar tu de cind servi mie, o, lampa-ai ruginit, Si eu de cind serv tarii, vai ! trebuie a spune ?
Cu inima-am slabit ! Si n-am produs nimica ! Acum ca altadata Copiii sai ce vitregi in taberi se dezbin. Acum ca mai-nainte ea este-ngenucheata
Sub jugul cel strain ! Nu simte nici durerea ce sufera de heara, Nu simte nici rusine de umilinta sa, Nu simte ca mai bine intr-un mormmt sa piara
Decit a se pleca ! Tu stii, o, draga lampa ! acele nopti amare, Trecute in veghere, ca sa-i aflam cintari,
Prin care sa-i aprindem. in sufletul ei mare,
Frumoasele-aspirari ! Dar vintul de la dinsa au dus aceste cinturi ;
Ea nu le-a ascultat. Tot astfel si suspinu-i s-a mestecat pe vinturi Si lacrima-i cu singe in riuri a picat ! Cintarea libertatii acum e inecata De strigatul acelor ce cheama arzator, Sa-i urce la putere si sa devie-ndata
Tirani, la rindul lor ! Si sufletele slabe si fara de marire, L-a patimilor voce, mai repede alerg, Tirani si robi in noaptea de moarte ratacire,
Deopotriva merg. Lumina inca lampa o oda, o cintare, Si daca .si d-acuma noi nu vom izbindi, Atunci, avind dovada ca nu mai e scapare,
Chiar eu te voi zdrobi.
|