Revarsa, dulce patrie, in canturile mele Si tineretea dorului, Si lacrimile tele !
Aici afla-vor sincera Si calda rasfatare ; Aici oricare lacrima Se va preface floare.
Iar cintecile-mi tinere, In doru-ti nobilate, De gratii dulci, angelice Vor trece cununate.
in noaptea fiitorului Durerea ta vor spune, Facind sa cure lacrime Din inimile june !
II
Nu mai este tara mai desfatatoare !
Cei straini se mir .' Acolo straluce, ca june fecioare,
Luncile la soare Cu briuri lucioase, cu plete de fir !
Dar, o, cruda soarta ! cetele straine Smuls-au din cosite florile divine ; Sub a lor picioare sinu-i a calcat,
Oh, si nici un suflet dorul n-a miscat !
III
Albele fecioare cu cositi frumoase
Colo dantuiesc : Ca fluturi ce scutur aripi auroase
Pe crinii ce cresc ; Dar vai ! ochiul nostru, daca le priveste, intr-un riu de lacrimi dulce se topeste, Cugetind c-aceste fiice sunt ursite Sa dezmierde numai inimi injosite !
IV
Multe harpe cinta cinturi tinerele, Blinde ca murmura dulcei aurele
Printre viorele ; Dar aceste harpe nu mai indulcesc Chinurile tele, tara ce doresc !
V
Fiii tai sunt mindri de mindretea lor !
Dar ce foloseste Patriei romane chiar al lor amor ?
Umbra-i invaleste !
Viata lor se scura fara de marire ; La benchetui vietii n-au nici o numire ! Cei mai rai acoper pe cei buni ai tai Cum coprinde pirul rozele pe vai !
|