La piramide

Chiar mintea omeneasca luat-a o schimbare; De zeii sai poetici si cerul a scapat; Iar voi, o monumente d-eterna admirare, Nestramutate-ati stat!
II
Colo se arata valea dalba, verde, Unde Nilul vesel, serpuind, se pierde
Printre sicomori. Cairul inalta albele-i palate, Vesele moschee, gratios sapate
N marmura cu flori.
III
Dar mai colo se zareste
Cel desert spaimantator,
Unde viata isi opreste
Pasu-i verde, razator.
Amblema de tacere a tristelor mormanturi in care tot adoarme, placere, lungul chin; in care numai pasul fantasticelor vanturi
Desteapta un suspin.
Unde vantul ce omoara
Nalta muntii de nisip,
Ce pe fiecare oara
Schimba forma, se risip. Dar luncile desarte atat sunt de marete, Atat de melancolici, cat ochiul privitor,
Ce cata tinerete, Se-nturna sa ascunza o lacrima de dor!

IV
Dar ziua se abate. — Pe undele palite
A marii de nisip, Se lupta umbra trista cu razele ei mute
Ce-n noapte se risip. Iar formele lor albe se schimba cu durere
Pe fiece minut, Si tremurande-noata in umbra si-n tacere
Sub valul lor tacut.
Dar colo pe hotarul desertelor tacute Era odinioara acel vestit Memfis. Luminile, stiinta si artele placute Facusera acolo al lumii paradis. Aici era cetatea cu magice palate, Aici locuitorii traiau ca-n sarbatori: Dar una data moartea aice se abate Si mana lor ingheata pe cupe si pe flori. D-atuncea, in tacerea anticelor deserte, Sacalul cel salbatec se plange intristat Si vanturile-ntoana lugubrele concerte in vechile ruine ce timpul a-nfruntat.
VI
Voi, umbre nevazute, o, fii de-nchipuire! Sculati-va odata din ast tacut mormant! Iar tu, lumina vietii, invie c-o zambire
Al lor trufas pamant! Tacere! Iata noaptea! O umbra se arata,
Rasare din pamant!
Ea face semn cu mana-i plapanda si uscata Si mii de alte umbre se-nalta din mormant. Trei regi ce ridicara aceste piramide, Trei umbre, in tacere s-aseaza la benchet. Trei cupe aurite, la stelele splendide Ridica deodata o mana de schelet. O tanara printesa s-aseaza in tacere Si cheama langa sine fantastici trecatori. Si intonand armonii d-amor si de placere, Deschide valu-i d-aur pe sanul ei de flori. Dar iata se aude o surda nechezare
De ageri cursieri;
Cambis paseste-n capul popoarelor barbare, Mii tipete se-nalta in sanul desei seri. O lupta crunta-ncepe si armele in vanturi Rasuna cu tarie pe bratele de os; Iar cetele-egiptene reintra in mormanturi Si aerul rasuna d-un zgomot fioros. Eroul macedonie in urma lor apare. El trage dupe caru-i popolii cei cuprinsi. Aceste turme sclave se lupta cu turbare Sa-nvinga in robie alti popoli neinvinsi! Oh! nu mai e speranta d-aceasta omenire! Tu, dulce libertate ce lumea-ai amagit, Ori nu ai fost tu oare decat inchipuire?.. O, popol, inceteaza d-a cere-o fericire Pe care nu stii insuti s-o lasi la cel robit!
Dar cine sparge inca nisipurile dalbe? Soldatii lui preurma al sau car aurit. Ei sunt fierosi si falnici si pletele lor albe Sub arme au albit.

O manta de purpura pe umerii-i s-abate, Iar braul lui luceste ca cerul instelat. Alaturi sta amanta-i; divina-i voluptate Pe toti a fermecat.
El trece; dar s-arata ordiile pagane.
Sub pasii lor pamantul in doliu s-a-nvelit.
Dar ei chiar se strecoara si-n urma nu ramane
Decat o suvenire de dor ce a pierit.
Dar cine e eroul a carui stralucire
Pe toti a intrecut ?
Soldatii lui sunt palizi de lunga nedormire. Ei n-au nimic in fata si-n vorbe neplacut. Eroul ii conduce in valea glorioasa, in purpura, in aur el nu-i investmantat. Un redingot albastru, o slapa colturoasa Acopera scheletu-i, de vanturi leganat. Dar ochiul lui straluce de-o flacara straina
La ceilalti muritori! Tacere! Mamelucii s-aduna, se dezbina Prin umbra noptii deasa pe caii lor usori. El face semn din mana Ostasii lui s-aduna. Scadroanele s-avanta prin campul nisipos. O lupta cruda-ncepe si armele rasuna Pe albele schelete ce stralucesc la luna,
Pe harcele de os.
Dar mamelucii zboara prin campii cei salbatici
Ca pulberea in vant, Si umbrele lor mute, cu caii lor fantastici.
Reintra in mormant.

O, tu, sublima umbra a unui zeu marit!
Tu ai trecut in lume si globu-a tresarit,
Si tronurile mandre saltara spaimantate,
Si regii coborara cu fruntile plecate,
Pe noul domn al lumii, smeriti intampinand,
Si dreptul vechi cu frica la poale-i aruncand.
Orice putere, suflet, si viata, si tarie,
Vointa, libertate, adanca energie,
O zi intr-un om singur, unic s-au concentrat.
Si jugul lumii veche maret a sfaramat.
El este, Bonaparte, sau flacara divina
De care Creatorul forma a lui tarana
Asa cum form-un fulger si-un vant vijelios
Si ii arunca-n aer si urla furios,
Si cand se-mplina aste proiecte-adanci, sublime,
Al vietii Domn le cheama in negrele abime.
LA TARA
Pilotul are ochii prin nopti de vijelie
Pe al busolei ac,
Si regii ce plecara sa afle pe mesie, O stea stralucitoare priveau pe cer cu drag. Tu, tara mea frumoasa, in tinta de marire
La care tu pasesti,
Ce stea impodobita de sfanta stralucire Ti-arata a ta cale cu razele-i ceresti ? Esti juna, esti frumoasa, ai munti si stanci rapoase,
Ai rauri argintii,
Ai vai cu plete d-aur, paduri verzi si umbroase Si pulbere de turme, femei cu ochii vii.

Prosperitate, pace, amorul si placerea
in sanu-ti locuiesc.
Si calatorii care nu iti cunosc durerea, Rapiti de-atatea daruri, stau si te fericesc. Dar asta soarta dulce ce oare-ti foloseste,
O, tara de amor!
A spiritului paine, lumina iti lipseste, Si toate-aceste bunuri pierd farmecele lor! Da toate-aceste daruri p-o zi de luminare,
O, dulce tara mea!
Tu ai nascut in lume si libera si tare, Si astazi ignoranta inclina fruntea ta, Strainul ce te stie, plangand l-a ta durere,
La numele tau bun,
isi zice: aceasta tara in intuneric piere! Cu-otetul te adapa, cu spini te incunun! Acele certe surde ce-n sanul tau rasuna,
O, tara, te slabesc! Si cauza lor fie in fundu-i cat de buna,
Tot pe straini servesc. Fii, tara mea, unita, de vei sa fii tu mare!
in cap cu al tau domn, Asteapta! Ziua vine si fericit e care La dulcea ei sosire n-o fi surprins de somn!
LA ROMANIA
Astfel cum se-nclina crinul Fara viata si color, Cand un vierme-i roade sanul Fraged si desfatator;

Astfel, dulce Romanie, Tu incepi a te fana, Si nimic n-aduce tie Viata si marirea ta! Draga, moartea locuieste Chiar in sanul tau frumos. Unde mergi ea te-nsoteste; Orice faci e de prisos. Cand in dorul ce te-abate Tu incaleci sa combati, Un fiastru urca-n spate Si iti zice sa abati! Cand pe raul organizarii Vasul tau vrei a-l purta, Un fiastru, al pierzarii, Pune mana-n carma sa. Unde mana ta placuta Scrie fericire,-amor! Alta mana nevazuta Scrie-ndata: ura, dor! Cand tu faci o fapta buna Fiii tai o vestezesc, Rozele p-a ta cununa Cum le pui se ofilesc! Si speranta ta se curma! Cu nimica nu te-mpaci! Toti s-arata pentru carma; Dar eu nu mai vaz carmaci!

LA PIZMA
Pizma, tu esti rasplatirea Faptelor celor mai mari! Tu stingi pacea si iubirea Si faci zilele amari.
Tu faci ca sa nasca calomnia rea; Ast carbun ce arde fruntea ce atinge, Dar care manjeste, dupa ce se stinge, insusi pe acela care il tinea.
Tu-mpletesti cununa mortii La maptirii renumiti, Tu tragi jos in lume sortii Regilor neodihniti.
Pizma, orisiunde naste o virtute, Un talent, un merit, un prezent ceresc, Ale tele umbre palide si mute Nasc deopotriva si le invelesc!
in coliba tu nascuta, Fugi de dansa ne-ncetat, Si cu forma ta placuta in palaturi ai intrat.
Tu faci de paleste viata, tinerete, Dulce bucurie intre muritori, Frageda junie schimbi in batranete Si prefaci in lacrimi ale vietii flori!

Nimanui nu dai crutare! Cand se varsa-al tau fior, Regii sunt a ta suflare Si palesc pe tronul lor.
Cei ce-i inconjoara cearca-a ta putere, Inima se umple cu al tau venin, Care o imbata si o schimba-n fiere, Ura-nlocuieste amorul divin.
Eu te vaz pe orice fata, De la domni pana la sclavi. Fumul tau pe toti rasfata, Pe cei slabi si pe cei bravi.
Tu inspiri adesea pana care scrie, Vorba roditoare unui orator, Ce combate crancen oarba tiranie, Si reversi mania pana in amor.
Lauzi cu nerusinare
Pe acei ce slabi gandesti,
Si pe cel ce merit are
il ascunzi, cand nu-l lovesti.
Cum in batalie vulturul de prada Urma o armata, sade priveghind, Si cand se doboara corpuri in gramada, Se arunca-asupra-i insetat crocnind,
Astfel tu astepti in noapte Laurii a se-mpleti Si cu ne-mpacate soapte Te repezi a le zdrobi.