'Asadar nici Unirea, a Romaniei soarta Nu poate sa o schimbe aicea
pe pamant? in cartile ursitei ea este scrisa, moarta, Cu celelalte
neamuri ce astazi nu mai sant ? ' Asa rasuna trista cantarea
desperarii A celor ce vad umbra plapandei lor fiinti Mai mare decat
umbra nemarginita-a tarii Si a viitorimii! Barbati cu mici credinti! Nu! nu! Unire
draga! tu nu faci ce zic ei! Un rau, iesind din sanul sorgintei ce
il varsa, E mic, dar cat se scura, cat trece printre vai, Se
umfla, se lateste si mare se revarsa. Asa si tu vei creste, cu timpul o, Unire!
Pieri-vor si tiranii si robii demni de ei, Ursita iti pastreaza, in
viitor, marire, Si viata, si putere sa dai la fratii mei. Atunci aceste patimi
ce nu cunosc cuvant, Ce nu cunosc nimica a fi mai sus de ele, Unire! se
vor stinge ca niste nori la vant Ce-nconjura de umbra lumina unei stele.
Al lebedei pui este, cand a venit la viata, Urat; nimic nu spune ca
va veni o zi in care o sa fie o pasare mareata. Asa, Unire sfanta,
tu esti ursita-a fi
|