Stefanica-voda intra-n Romanie. Radul, domnul tarii, cum aude-i scrie: 'Fiul
meu cel tanar, ce pas furtunos Turburat-a oare sufletu-ti frumos, Cat
sa taca glasul sangelui fratiei Si sa calci cu moarte fiii Romaniei?
Serpii intre dansii inca nu s-omor, Nu-nvenin cu moarte cei
din neamul lor. Pentru ce romanii, fii ai ceeasi mume, Mult mai rau ca serpii
face-vor in lume ? Barbatia-i mandra cand un crud strain Poarta
in sanul tarii moarte, prada, chin, Caci atunci pe popol dalba-i raza
luce S-ale sale bunuri le revarsa dulce! Astazi sase popoli tara ne-mpresor, Catre
noi cu moarte si robie vor! Numai prin unire vom scapa de soarta, Iar prin
dezbinare tara noastra-i moarta. Dar tu vrei prin arme ca sa ne farami Si,
zdrobindu-ti fratii, servi ai tai tirani.'
Astfel Radul scrie vorbe dulci si line. P-a lui fata cura lacrime divine. Apoi
merge-n cortul domnului batran Care ii deschide sanul de roman.
|