Mihai in transilvania

Zorile farama valurile-umbroase Si se vars in aer dulci si auroase.
Dar Mihai vorbeste: — 'Jugul cel de dor Spartu-s-a sub bratul cel triumfator; Dar crestinii popoli din aceasta tara Mai amare lanturi astazi ne prepara. Astazi vingatorii din Calugareni Au ajuns sa fie sclavi la ungureni. Eu urasc in viata orice tiranie, Ori de ce natura, ori de unde vie! Vie de la cela ce se zice rau, Ce ne pleaca fruntea sub palosul sau; Vie de la cela ce din amagire Ne vorbeste noua despre fericire! Ea degraba astfel sufletu-omenesc, Cat sa fie liberi oamenii rosesc. Azi o zi frumoasa pentru noi luceste. Sub aceste arme lumea va priveste! Umbrele strabune din mormantul lor Va surade dulce intr-un sfant amor. Zilele ascunse in viitorime Va-mpletesc cunune, fragede, sublime; Tara va admira Juni, batrani, femei, Pentru voi se roaga, o, vitejii mei. Junele fecioare, inimi delicate, Pentru voi ravarsa lacrime curate. Printr-o dalba lupta, azi va straluciti! Meritati amorul tarii ce doriti. Nu luati aminte vorbele de fala Si cu care insisi ungurii se-nsala! Sub aceste vorbe de desertaciune

Ast popor ascunde trista-i slabiciune. Astfel cum pe fata celor care mor Mincinoase roze raura usor.' Zice, da semnalul. Trumbetele sun ; Tabara se misca Cetele s-adun. Avangarda noastra spre vrajmasi porneste. Cum pe cai pierdute cel ce rataceste Afla-un rau, s-opreste si cu gandul sau Masura puterea-i cu fatalul rau, Apoi cu tarie se arunca-n valuri, indreptandu-si mersul dincolo, la maluri, Astfel si romanii pe unguri vazand, Stau, a lor putere masura in gand, Apoi cu virtute catre ei coboara, Hotarati sa-nvinga sau, de nu, sa moara.
Randul se rareste. Falfaiesc stindarde, Stralucesc la soare sabii, alebarde; Dar stindarde, arme s-amestec, s-unesc; Armele se nalta, fulgera, lovesc. Aerul rasuna de strigari turbate, Deturnari de arme, vaiete cruntate. Duruiri de care, tropote de cai Ce cu viersunare se cobor pe plai. Pedestrimea noastra un minut se frange. Dar Mihai soseste Pe fugari restrange.
— 'O, viteji! Ce faceti? Unde mergeti voi? Nu-i p-acolo drumul dalbilor eroi! Calea ce luat-ati la fricosi convine, Merge la robie, merge la rusine! lata calea voastra, printre neamici.

Cati sunt bravi, sa vie, sa-i vedem aici! Cei fricosi sa fuga, precum se dezbina Rusinea d-onoare, umbra de lumina!'
Vorbele lui cheama pe ostasi la loc Si le-aprinde sanul de eroic foc. Domnul tarii insusi merge-n fruntea lor, Cu sabia-mana, mai zicand cu dor: — 'Mergeti, dati de stire la parintii vostri, Ca pe cand din lupta au fugit ai nostri, Mihai prin multime moartea cauta!' Aste mandre vorbe mai mult ii misca, Cum un fulger splendid ne-ncetat loveste Pe bizara-i cale lucruri ce-ntalneste, Fara sa s-opreasca dupa ce-a lovit, Astfel domnul nostru trece neprivit, Sparge tot ce poate pe fatala-i cale, Fara sa-si opreasca pasurile sale.
Ungurii pierdura semetia lor; Cel fugar ataca pe cel vingator.
Pe sinistra cale ce Mihai isi face,
Sire de cadaveri-n lac de sange zace.
Au turbat romanii! Ungurii slabesc
Ale noptii umbre lupta invelesc.
Valea-i coperita d-arme faramate,
De cadavre d-oameni rupte, dezmembrate.
Colo mortul zace peste cel ranit
Si invingatorul peste biruit.
Caii ce-nainte, ca vanturi turbate
Strabateau vartejul furiei turbate,

Abatuti de moarte zac intaranati, Langa cavalerii morti sau faramati.
Soapta se mareste, apoi scade, piere. Fremet de turbare, plangeri de durere, Gemete profunde, crude vaitari Ce se schimba, lesin, prin lungi suspinari. Peste tot se-nalta, cresc si scad de tot Si tacerea trista cade peste tot. Armele de lupta ce la mandru soare Fermecau vederea prin a lor splendoare, Pline sunt de sange cu colb inchegat; Ochiul nu le vede decat intristat.
Cardinalul fuge cu putini flacai; Iar in fuga piere, junghiat de-ai sai.