| ||||
|
| Poetul zilei | |||||
| |||||
| Poezia de azi | |||||
Intunericul si poetul de Mihai Eminescu ĪNTUNERICUL Tu care treci prin lume străin şi efemer, Cu sufletu-n lumină, cu gāndurile-n cer, Citeste Poezie completa | |||||
| |||||
Mihnea si baba (dupa o traditie)
|
|||
|
Vezi toate poeziile poetului Dimitrie Bolintineanu
|
|||
|
|
|||
|
Cand lampa se stinge la negrul mormant Atinsa de aripi, suflata de vant; Cand buha se plange prin triste suspine; Cand raii fac planuri cum au a retine in barbare lanturi poporul gemand; Cand demoni si spaime pe munti se aduna De urla la stele, la nori si la luna, intr-una din pesteri, in munte rapos, Un om oarecare intra curajos. II in pesterea Carpatilor O oara si mai bine Vezi templul pacinatilor Ce cade in ruine. Aci se fac misterele De babe blestemate, Ce scot la morti arterele Si harcele uscate. Aci se fierb si oasele in vase aurite, Aci s-adun frumoasele Cand nu mai sunt dorite. O flacara misterica Da palida lumina; Iar stalpii in biserica Pareau ca se inclina. Si liliecii noptilor Ce au aicea locul, Ascunsi in harca mortilor, Umblau sa stinga focul. O baba, ce oroarele Uscasera in lume, Tot rascolea vulvoarele, Soptind incet un nume. III S-aude un zgomot de pasi pe aproape, Cum calca strigoiul cand va sa dezgroape O tanara fata Colo Ascultati! Sa fie satana cu ochii de focuri ? — 'Hei! Cine sa calce in negrele-mi locuri, Se-ntreaba batrana aici nechemati!' Ea zice, si-n umbra un om se arata Cu ochii de sange, cu fruntea uscata, Teribil ca locul in care intra. — 'Batrana, el zise, iti fa datoria!' Si vorba-i, cum geme in zid vijelia, Din colturi in colturi grozav rasuna. BATRANA Asculta-ma, doamne, aveam in ostime Un fiu oarecare vestit in multime Prin luptele sale; era fiul meu; Placut ca seninul, frumos ca o floare Si pentru aceasta mai stam eu sub soare. Era pentru mine al meu Dumnezeu, Si pentru aceasta m-am dat in pierzare. Sa-l fac intre oameni ferice si mare, Am dat al meu suflet la negrul tartar. Tu stii mai departe. Ce? gemi de turbare! Vrei sangele mumei, tu vrei razbunare, Loveste! Na sanul, tirane barbar! Caci viata imi este acum blestemata. O! cum nu pot oare sa sorb asta data Si zilele tale, si sangele tau! Dar nu pot, caci fiu-meu in ultima-i stare Opri orice mana a da razbunare. Tirane! Vezi prada-ti, vezi cugetul sau. Pe urma, c-o mana uscata si arsa, intr-una din harce un sange ea varsa, Si, dandu-l lui Mihnea, ii zise: Sa bei! E sangele fiu-meu, na! soarbe-l mai tare, E cald si e tanar, cum vrei tu, barbare; Na, soarbe, sau eu sorb p-al tau, de nu vrei. IV Toti mortii din mormanturi, Cu ghearele-nclestate, Ca frunzele uscate Ce zbor cand sufla vanturi, Spre Mihnea alerga; Iar varcolacii serii, Ce chiar din luna pisca Cand frunzele se misca in timpul primaverii, Tipand, acum zbura. Soimanele ce umbla Ca vijelii turbate, Coloase desirate Cu forma ca o turla, Din munti in vai calca. V Un glas in multime teribil gemu Si ceata inferna indata tacu. VI BLESTEMUL Oriunde vei merge sa calci, o, tirane, Sa calci p-un cadaver si-n visu-ti sa-l vezi, Sa strangi tu in mana-ti tot maini diafane Si orice ti-o spune tu toate sa crezi. Sa-ti arza plamanii d-o sete adanca Si apa, tirane, sa nu poti sa bei, Sa simti totd-auna asupra-ti o stanca, Sa-nclini a ta frunte la cine nu vrei. Sa nu se cunoasca ce bine vei face! Sa plangi! insa lacrimi sa nu poti varsa, Si orice dorinta, si orice-ti va place Sa nu poti, tirane, sa nu poti gusta! Sa crezi ca esti geniu, sa ai zile multe Si toti ai tai moara; iar tu sa traiesti! Si vorba ta nimeni sa nu o asculte, Nimic sa-ti mai placa, nimic sa doresti! VII Asa vorbi batrana Si Mihnea tremura. Iar naiba, ce fantana O soarbe intr-o clipa Si tot de sete tipa, La dreapta lui zbura. El are cap de taur Si gheara de strigoi. Si coada-i de balaur, Si geme cu turbare Cand baba trista pare; Iar coada-i sta vulvoi. Iar nagodele-urate Ca un mistret la cap, Cu lungi si strambe rate Cu care de pe stanca Ram marea cea adanca Si lumea nu le-ncap; Si sase legioane De diavoli blestemati Treceau ca turbilioane De flacari infernale, Calari toti pe cavale Cu perii vulvoiati. Si mii de mii de spaime Veneau din iad razand Pe Mihnea sa defaime, Caci astfel baba are Mijloc de razbunare Pe mort nesuparand. VIII Mihnea incaleca, calul sau tropota, Fuge ca vantul; Suna padurile, fasaie frunzele, Geme pamantul; Fug legioanele, zbor cu cavalele, Luna dispare; Cerul se-ntuneca, muntii se clatina, Mihnea tresare. Fulgerul scanteie, tunetul bubuie, Calul sau cade; Demonii rasera; o, ce de hohote! Mihnea jos sare. insa el repede iara incaleca, Fuge mai tare; Fuge ca crivatul; sabia-i sfaraie in aparare. Aripi fantastice simte pe umere, insa el fuge; Pare ca-l sfasie guri insetabile, Hainele-i suge; Baba p-o cavala iute ca fulgerul Trece-nainte, Slaba si palida, pletele-i falfaie Pe osaminte; Barba ii tremura, dintii se clatina, Muge ca taur; Geme ca tunetul, bate cavalele Cu un balaur. IX O, ce de hohote! Rasera demonii, Iadul tot rase! insa pe crestetul muntilor, zorile Zilei venise. |
|||
Pune poezia Mihnea si baba (dupa o traditie) pe pagina ta Adauga link pe pagina web a site-ului tau. Poezii despre:
|
|||
Copyright 2024 © Poeziile sunt proprietatea poetilor. Toate poemele sunt reproduse in scop educational pentru informarea utilizatorului.Contact (Poeziile.com - Portal de poezie romaneasca ) |
| Mari poeti romani |