Fost-a cand in noapte aurora luce, Cand se lupta omul cu adancu-i
chin, Pe atunci cand somnul, mincinos si dulce, Curma-al sau suspin.
Ea era tacuta, trista florioara! Fruntea-i visatoare dulce se-nclina, N aurul
cositei mana-i albioara Distracta juca.
Vino mai aproape! dulcea mea,-mi vorbeste, Ascunzandu-si ochii plini d-amor
ceresc, Tanara mea viata cursul isi opreste,
Pentru totdauna eu te parasesc.
Si uitarea trista maine o sa vie Cu-ochii plini de lacrimi pe al meu mormant,
Dorul ce m-apasa nimenea nu-l stie Pe acest pamant.
Rara-i frumusete arde de splendoare. Sa rugam! imi zise, in genunchi
cazand. Ochii plini de moarte si de lacrimioare Se-naltau la ceruri amoros
si bland.
Cand se curma ruga, dulcea ei catare Se-nturna spre mine plina de amor.
Peste ochii-i geana cade cu-ntristare Consumata-n dor.
LA UN ORB
Tu n-ai vazut prin ochii-ti lumina niciodata.
O noapte fara fund Vederea ta absoarbe si viata ti s-arata Un rau ce geme-n
umbra si umbrele-l ascund.
Da, tu ghicesti lumina prin ochii mintii tele,
Printr-insii, tot despici. Prin ei tu mergi la bine si te feresti de rele,
Prin ei d-amorul tarii atat de drag ne zici!
Sunt insa orbi in lume de inima, de minte.
Acestii, c-un cuvant, Merita ca sa-i plangem de tine inainte,
Traiesc orbi in lumina si morti in viata sant!
Orb este cel ce cata lumina sa opreasca
in cursu-i regulat,
Ce crede-aceasta viata ironie cereasca, Ca lumea mostenire la cei vicleni s-a
dat!
Insecte mici de noapte ce lupta cu vulvoarea
Si arse-n sanu-i, pier.
Dar tu nu esti ca dansii! Speranta si amoarea Revarsa p-a ta fata lumini
ce vin din cer.
LA UN AMIC SARAC
Bogatii in mijlocul placerilor nebune
Tresar de multe ori,
Crezand ca umbra mortii pe fruntea lor se pune, Si ca se schimba-n lacrimi
ale ursitei flori!
Tu stii ca tot ce are o forma se zdrobeste,
Tu stii, amicul meu,
Ca dupa om in viata nimic nu mai traieste Decat virtutea dalba a sufletului
sau.
De iti lipseste tie o casa stralucita
Cu marmor rapitor Si daca locuinta de toti e parasita, Tu stii ce pret a pune
pe vizitele lor;
Tu stii ca interesul conduce asta lume,
Si-acesti traitori morti Specula simtimantul, virtute, fala, nume, Si pe
a tarii viata arunca ai lor sorti.
La poarta saraciei, nu, canii nu s-aduna!
Si tu, ce-ai desirat
Dupa a lumii frunte razanda ei cununa, Ce trebuie sa cugeti-nainte
ai aflat!
Ferice cel ce poate, de orice lant-nainte,
Sa sparga jugul sau,
Acela singur poate sa mearga in morminte De orice lanturi liber, cum tu
faci, dragul meu!
LA UN MARTIR
Tu, ce mori cu fericire, Pentru ceilalti muritori, Cine esti tu, o, martire? Cine
te trimite ori? Esti om? Zi un zeu mai bine, Caci adesea ai cazut Pe cand
nu lasi dupa tine Nici un nume cunoscut! Norul oare se gandeste Cand
se sparge, ca sa dea Vaii ce ingalbeneste, Viata, fragezimea sa, Daca lasa
dupa sine Nume bun p-acest pamant? O, martire, porti in tine Voia
unui nume sfant! N-ai in viata nici o oara, Tu nu ai nimic al tau.
in martiri ce ei omoara Ei ucid pe Dumnezeu! Mergi, farama, risipeste
Al tau suflet si-al tau lut! Pentru tara te jertfeste! Cerului va fi placut. Cei
rai au sa calomnie
Numele si-al tau mormant. Un talhar are sa fie Langa tine,
un om sfant! Caci pe viata mai curata Calomniile-omenesti Lasa mai adanca
pata, Trebuie sa te gandesti. Oameni fara de onoare Vor huli onoarea ta,
Sufletele taratoare Gloria iti vor lua. A eroilor tarana,
Pe acest pamant de orbi, Este ca intotdauna Prada turmelor de corbi.
|