Fost-a cind in noapte aurora luce, Cind se lupta omul cu adincu-i chin, Pe atunci cind somnul, mincinos si dulce, Curma-al sau suspin.
Ea era tacuta, trista florioara ! Fruntea-i visatoare dulce se-nclina, 'N aurul cositei mina-i albioara Distracta juca.
Vino mai aproape ! dulcea mea,-mi vorbeste, Ascunzindu-si ochii plini d-amor ceresc, Tinara mea viata cursul isi opreste, Pentru totdauna eu te parasesc.
Si uitarea trista mine o sa vie Cu-ochii plini de lacrimi pe al meu mormint; Dorul ce m-apasa nimenea nu-l stie Pe acest pamint.
Rara-i frumusete arde de splendoare. Sa rugam ! imi zise, in genuchi cazind. Ochii plini de moarte si de lacrimioare Se-naltau la ceruri amoros si blind.
Cind se curma ruga, dulcea ei catare
Se-nturna spre mine plina de amor.
Peste ochii-i geana cade cu-ntristare
Consumata-n dor,
|