Un nor sta intre soare si marea de azur, Varsa pe mare aur si valuri de purpur ; Priveam din nalta stinca, cu-amanta mea divina Vedere-amagitoare, feerica, streina. Natura se facuse splendida pentru ea ; A ei frumoasa mina tineam in mina mea, La moalea stralucire a palidei regine Ce se radica-n aer, la focul de rubine Ce soarele in mare departe apuind Revarsa si poleie apusul scinteind. Tot lupta, tot straluce in dulcele delire, Colo valul tresare sub moile zefire, Racoarea si profume ce-mbata, ce uimesc Sub raze argintie ce spuma-i poleiesc. Colo coroana lunei rasfrinta peste mare Formeaza-o brazda d-aur ce scinteie, tresare, Si unde mergi, cu tine ea vine neiieetat.
Sub vintul ce loveste in valul inspumat, Sub al lopetei fremet si repede miscare Fosforu-n ploaie d-aur se scutura pe mare Ca parul frumusetii pe corpul ei de crin, Ca pulberea de stele in spatiul senin. Cind ea privea la ceruri, rapita, incintata, Eu respiram ferice suflarea adorata, Simteam al ei par tinar, de zefiri radicat, Cazind pe albii umeri ca pruncul rasfatat,
Sau rasfatindu-i fruntea cu virfuri aurite
De umezeala serei placut imbalsamite.
Cu inima mea plina de un ceresc delir
A ei suflare dulce ca unei flori aspir.
Si orele ce zboara revarsa si aduna
Placerile divine din care fac cununa.
Ea cinta, vocea dulce si trista ca suspin
De salcii in furtuna, avea fermec divin.
Om muritor, fiinta nascuta a suferi
Si a lasa tarina ! la ce vei mai trai
Cind ai trecut o seara, cind sufletu-i ca roua
Te ineca, in unde de rasfaturi ce ploua ?
Tu te perdeai ca vintul pe un ocean de flori.
imi spune, nu vreai oare pe bratul ei sa mori ?
|